Scena muzicii populare se mută în Craioviţa Nouă

0
289

Ansamblul Maria Tanase

În cadrul manifestărilor derulate, pe parcursul verii, sub genericul „Craiova Estivală 2011”, de municipalitatea craioveană, în colaborare cu instituţiile cultural-artistice din subordine, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” susţine astă-seară, de la ora 19.00, un spectacol de muzică populară în aer liber.

Scena se mută, de această dată, pe esplanada din cartierul Craioviţa Nouă situată între complexele Orizont şi Racheta, iar pe ea urcă, în acordurile Orchestrei conduse de maestrul Nicu Creţu, câţiva dintre îndrăgiţii solişti ai ansamblului. Liliana Popa spune „Lume, bine v-am găsit” şi „Cântă, cântă, lăutare”, Aneta Şişu îndeamnă „În seara asta să ne-nveselim”, Manuela Motocu aminteşte că „Azi e horă mare-n sat” şi „Am mai pus un gând pe lume”, iar Marcu Nicolici declară glumeţ: „A zis tata că mă-nsoară”. Li se alătură şi formaţia de dansuri a ansamblului, coordonată de maestrul coregraf Ionel Garoafă.

Nu va fi singurul spectacol susţinut de artiştii craioveni în cadrul proiectului „Craiova Estivală 2011”. O reprezentaţie folclorică urmează să mai fie dată, pe data de 22 iunie, tot în Craioviţa Nouă, iar încă două concerte să aibă loc, pe 30 iunie şi 21 iulie, în faţa publicului din Piaţa „Mihai Viteazu”.

Cât priveşte programul artistic de luna aceasta al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, el va mai cuprinde participarea la emisiunea-concurs „Vocea populară”, care se va desfăşura pe 13 şi 14 iunie la Teatrul Liric şi va fi difuzată de TVR, şi la spectacolul „În braţele mamei”, care va fi organizat, peste o săptămână, de Asociaţia „Vasiliada”. De asemenea, în această vară artiştii vor onora invitaţia la Festivalul „Muzici şi tradiţii în Cişmigiu” de la Bucureşti şi la „Festivalul inimilor” de la Timişoara.