Atacantul Mihai Dina a primit din partea clubului Universitatea Craiova drept de transfer la o altă echipă fără nicio pretenţie materială. În schimb, Dina a renunţat la sumele restante din contract. De câteva zile jucătorul de 25 de ani a renunţat la burlăcie, iar patronul Adrian Mititelu i-a transmis că poate pleca liber, acesta fiind cadoul de nuntă din partea clubului. Dina va discuta în perioada următoare posibilitatea semnării unui contract cu Dinamo Bucureşti, acolo unde au activat în returul campionatului trecut foştii săi colegi, Găman şi Bărboianu. De altfel, aceştia, alături de mai mulţi componenţi ai lotului Ştiinţei din anii trecuţi, au fost invitaţi la nunta lui Dina, organizată în week-end-ul trecut. Dina a evoluat din 2005 pentru Universitatea Craiova, fiind transferat de la FC Caracal, marcând în tricoul alb-albastru 28 de goluri.