Găsesc inserată în volumul 19, din ediţia de „Opere” (Ed. pentru Literatură) a lui Mihail Sadoveanu, o tabletă intitulată „Jocuri de primăvară”. Bogata publicistică sadoveniană cuprinde articole, conferinţe, discursuri, note de lectură sau de călătorie etc. ordonate cronologic. Mihail Sadoveanu îşi aminteşte, „cu emoţiune”, că a făcut parte din prima echipă de oină a Liceului naţional din Iaşi la care învăţase. Reaminteşte totodată un lucru neaşteptat, căruia lumea noastră nu i-a dat mare importanţă şi anume că marele Spiru Haret a introdus oina în şcoli şi a făcut-o… obligatorie. Ca să isprăvească cu „prăfăria şi larma din sălile de gimnastică, unde elevii treceau o dată pe lună la aparate, ca să primească, din partea maestrului respectiv, nota în calendar”. Mihail Sadoveanu, unul din importanţii prozatori ai secolului trecut (nuvelist, povestitor, romancier) aminteşte că şi Ionel Teodoreanu era un vechi credincios al oinei, iar prietenul lor Demostene Botez, om foarte important, însă copilăros şi vesel, era mare arbitru. Liceele, gimnaziile, şcoala comercială, seminarul, şcoala de arte şi meserii aveau fiecare echipa sa, susţinută din tribune. Pusă în cumpănă cu fotbalul, oina era descrisă ca o desfăşurare de forţă şi îndârjire, preferând-o pentru disciplina ei, hotărâtă şi impresionantă. Legea lui Spiru Haret a stat la temelia României moderne, în tot ce a avut ea bun. A dat copiilor de ţărani bucata lor de cer, creând condiţiile pentru a putea accede până şi în Academia Română. Actualul ministru al Educaţiei se numeşte Ligia Deca, dar ar putea lua seama, ca şi predecesorii ei şi succesorii ei, de faptul că un ministru –oricât ar fi de efemer- şi de pilde, ca cea a lui Spiru Haret. Care n-a scăpat din vedere nici sportul, chiar dacă recomandarea sa viza… oina, un sport altminteri naţional.
