Bugetul propus pentru POAT în perioada 2021-2027 este de aproximativ 959,43 milioane de euro

0
603

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis oficial, vineri, Comisiei Europene, primul program operaţional pentru perioada de programare 2021-2027, respectiv Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT). Bugetul propus pentru POAT în perioada 2021-2027 este de aproximativ 959,43 milioane de euro, din care 457,48 milioane de euro contribuţie UE şi 501,94 milioane de euro contribuţie naţională.

Celelalte programe din cadrul politicii de coeziune 2021-2027 – Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, Programul Operaţional Transport, cele opt programe operaţionale regionale şi Operaţional Tranziţie Justă vor avea alocări proprii pentru asigurarea asistenţei tehnice. În aceste condiţii, vor beneficia de finanţările acordate din cadrul POAT 2021-2027 doar pentru măsuri orizontale.