Un nou centru de zi pentru copii şi tineri va fi amenajat, la Craiova

0
531
Un centru de zi destinat copiilor şi tinerilor aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială din Craiova va fi amenajat cu fonduri norvegiene, în perioada următoare. Autorităţile locale vor depune, astăzi, proiectul care are o valoare de 2,6 milioane de euro, durata de implementare fiind de 5 ani.
Consilierii municipali s-au întrunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară pentru a vota, mai întâi acest proiect. Primarul Mihail Genoiu a explicat că este vorba, de fapt, de continuarea unui proiect mai vechi, care a fost accesat de Direcţia de Servicii a Primăriei Craiova, în perioada decembrie 2015 – aprilie 2017, fiind finanţat din granturi norvegiene. „Proiectul se intitulează „Educaţie şi sprijin fără bariere” şi se referă la copiii cu probleme diverse. Este o investiţie într-un centru de zi pentru sprijinirea persoanelor cu diverse afecţiuni, care face parte dintr-un grant de 20 milioane de euro, fonduri norvegiene. Au fost selectate doar trei oraşe din ţară, printre care şi Craiova”, a declarat edilul Craiovei.
Valoarea proiectului – 2,5 milioane de euro
Valoarea pe care a accesat-o municipalitatea craioveană, în cadrul acestui mare program, este de aproximativ 2,5 milioane de euro. Proiectul respectiv se va derula pe durata a 5 ani, urmând ca după aceea centrul de zi să se autofinanţeze. „Va trebui să stabilim o clădire pe care să o dăm în folosinţă Direcţiei de Asistenţă Socială. Imobilul va fi dotat şi pregătit pentru acest tip de activitate, din banii proiectului”, a explicat primarul care sunt paşii de urmat în această privinţă. Pentru început, proiectul de hotărâre votat ieri va fi ataşat la documentaţia de finanţare pe care reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Craiova, în calitate de beneficiar, o vor depune astăzi.
Vor fi consiliaţi 1.582 de beneficiari
Ioana Stoian, directorul Direcţiei Sociale, a precizat că noul centru de zi va fi destinat copiilor care au vârsta între 0 şi 15 ani, precum şi tinerilor între 16 şi 24 de ani. „Acest proiect va fi finanţat din granturile norvegiene şi este o continuare a proiectului-pilot derulat în perioada decembrie 2015 – aprilie 2017, proiect care a avut ca rezultate crearea unui ghid metodologic pentru copii aflaţi în risc social, o procedură de intervenţie în cazul acestor copii din şcolile primare şi gimnaziale din municipiul Craiova. Au fost formaţi 26 de profesori în profesia de mediatori sociali, 23 de profesori din şcolile normale şi trei profesori din şcolile speciale. Am obţinut rezultate foarte bune.  Vor fi consiliaţi 1.582 de beneficiari, în care vor fi cuprinşi şi părinţii acestor copii, precum şi membrii acestor familii. Vor participa la diverse sesiuni de terapie ocupaţională, diverse şedinţe cu învăţare”, a menţionat directorul Direcţiei Sociale.
Copiii vor fi selectaţi de la şcolile din Craiova
În noul centru de zi se vor îngriji, potrivit proiectului de hotărâre, 100 de copii şi tineri cu tulburări comportamentale (autism, ADHD, tulburări de dezvoltare asociate, etc.) prin desfăşurarea de activităţi de art-terapie, terapie comportamentală aplicată Applied Behavioral Analysis (ABA) si PECS, iar pentru 210 părinţi se vor desfăşura sesiuni de informare în acest sens. Alţi 100 de copii cu handicap neuromotor vor beneficia de activităţi de kinetoterapie sau terapie prin mişcare. Tot în cadrul acestui proiect, 450 de copii care suferă de anorexie, bulimie, obezitate sau tulburări anxiose vor beneficia de şedinţe şi consultaţii psihoterapeutice. Şi părinţii lor, în număr de 422, vor fi instruiţi cu privire la dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi de interacţionare în familie. Alte 300 de persoane care suferă de adicţii, precum consumul de droguri, vor fi, de asemenea, consiliate în cadrul acestui proiect social.