Recidivişti prinşi la furat în supermarket

0
331

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi, duminică după-amiază, de agenţi de securitate ai unui supermarket situat pe Calea Bucureşti, din Craiova, că au depistat doi bărbaţi la furat. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cei doi bărbaţi, unul de 44 de ani, din comuna Palanca, judeţul Bacău, şi celălalt de 22 de ani, din Bucureşti, sustrăseseră produse alimentare în valoare de peste 1.000 lei, pe care le-au ascuns în doi rucsaci pe care îi aveau asupra lor. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi erau recidivişti, fiind eliberaţi din penitenciar în luna noiembrie 2017. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar autorii au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, după cum a precizat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.