Familiile care intră ilegal în SUA vor fi separate

0
314

Copiii care intră ilegal în SUA ar putea fi separaţi de rudele lor, a avertizat luni ministrul justiţiei american Jeff Sessions, reiterând politica ‘toleranţei zero’ faţă de imigraţia clandestină afişată de administraţia preşedintelui Donald Trump, informează France Presse.

‘Nu vrem să separăm familiile, dar nu vrem ca familiile să vină ilegal la frontieră’, a declarat Sessions.

‘Dacă traversaţi ilegal frontiera, veţi fi urmăriţi’ în justiţie, a insistat la rândul său directorul poliţiei federale pentru imigraţie (ICE), Thomas Homan, în cadrul unei conferinţe de presă la San Diego, în California.

În acelaşi timp, Sessions a avertizat: ‘Vă vom urmări dacă treceţi străini fără documente peste graniţă. Vă vom urmări dacă treceţi un copil. Şi acest copil va fi separat de voi, aşa cum prevede legea’.

Aproximativ 150 de persoane formând o ‘caravană’ au sosit la frontiera americană în Mexic săptămâna trecută după o călătorie îndelungată şi periculoasă prin America Centrală. Multe dintre acestea doresc să solicite azil în Statele Unite, susţinând că sunt victime ale violenţei sau că sunt ameninţate cu moartea în ţara lor de origine.

Această ‘caravană’ extrem de mediatizată a fost criticată virulent de către preşedintele Donald Trump, care a fost ales graţie unui program antiimigraţie.