Două cărți apărute recent la Editura „Scrisul Românesc” vor fi lansate, joi, la Biblioteca Județeană

0
236

„Scrisul Românesc” Fundația – Editura și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită la lansarea a două cărți recent apărute. Este vorba despre «„Scrisul Românesc” – 90 de ani de la întemeiere» de Florea Firan și «Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral» de Mihai Ene. Invitați sunt profesorii George Popescu, Ioan Lascu și Cătălin Ghiță, Petrișor Militaru, Haricleea Nicolau, Andreea Ghiță, Mihai Duțescu. Lansarea va avea loc joi, 10 mai, ora 18.00, în Sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

«„Scrisul Românesc” – 90 de ani de la întemeiere» de Florea Firan este o lucrare de mari dimensiuni care cuprinde activitatea revistei din cele două perioade de apariție, seriei noi, din 2003 până astăzi, fiindu-i consacrat cel mai mult spațiu. Studiul monografic, Bibliografia adnotată  (care însumează 7025 de poziții), Viața revistei, Indicii de autori și Indicii periodicelor citate constituie structura acestei lucrări de mare utilitate, mai ales că foarte puține colecții complete se mai găsesc pentru a fi consultate. O bogată Iconografie conturează imaginea publicației pe această perioadă. Florea Firan a consacrat o lucrare asemănătoare și revistei „Ramuri”, astfel încât cele două publicații craiovene beneficiază de studii monografice complete ca puține periodice din țară.

«Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral» de Mihai Ene este rezultatul unei activități constante de cronicar de teatru, mai ales de cărți de dramaturgie și de teatrologie, dar și de spectacole, texte publicate inițial în revistele craiovene „Scrisul Românesc” și „SpectActor”. Structurat în trei părți – Jocurile scenei, Jocurile textului, Jocurile receptării – volumul se încheie cu un Dialog cu George Banu care privește, desigur, teatrul în genere, dar și Festivalul Internațional Shakespeare.