Elena Udrea va fi plasată în arest la domiciliu. Decizia este definitivă

0
345

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, ieri, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul fostului ministru Elena Udrea, trimisă în judecată pentru corupţie în dosarul “Gala Bute”. Decizia este definitivă, iar Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul de Femei Târgşor.

Judecătorii au admis o contestaţie făcută de Elena Udrea împotriva unei decizii a instanţei din 23 aprilie, prin care se prelungise arestul preventiv. De asemenea, magistraţii au decis ca în arest la domiciliu să fie plasaţi şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea.

Udrea se afla în arest preventiv din 25 februarie 2015. Ea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Pe timpul cât de află în arest la domiciliu, Elena Udrea are mai multe obligaţii: să nu părăsească imobilul unde locuieşte fără permisiunea organului judiciar; să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemată; să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar, precum şi cu persoanele care au calitatea de martori sau experţi în dosar. De asemenea, în situaţia în care părăseşte imobilul fără permisiunea organului judiciar, pe o durată de timp strict necesară, în cazuri urgente şi pentru motive întemeiate, ea trebuie să anunţe Poliţia.

„Cred că a fost destinul meu să cunosc această experienţă, pentru că astăzi sunt zeci de mii de oameni (…) care îşi pun speranţa că ieşind de aici voi putea să fac ceva pentru ei, pentru justiţia care astăzi se întâmplă de multe ori şi cu abuzuri, dar şi pentru ce se întâmplă în penitenciare, în arest, pornind de la condiţiile în care sunt cazaţi cei care ajung aici din greşeala lor, din greşeala justiţiei, până la legile care ar trebui schimbate”, a afirmat Udrea la ieşirea din Penitenciarul Târgşor, unde a fost aşteptată de mama şi de prietena sa Ruxandra Dragomir, care i-au adus buchete de flori.

Fostul ministru a arătat că femeile care ajung la Penitenciarul Târgşor „merită să trăiască aici decent şi merită o şansă când ies pe poarta acestui penitenciar” şi a spus că experienţa arestului preventiv nu a fost una uşoară, însă nu a fost surprinsă de ceea ce i s-a întâmplat. „Nu a fost uşor. Libertatea în primul rând (mi-a lipsit – n.r), pentru că eu nu am fost surprinsă, ştiam ce mă aşteaptă de ani, de un an şi ceva, dar sunt parte a clasei politice şi ştiu foarte bine ce se poate întâmpla când o parte măcar din justiţie se lasă controlată dacă nu de politic, ştiu eu, poate de orgolii, de lupte personale. Dar faptul că eu, Elena Udrea, am putut să ies astăzi pe această poartă având în vedere modul în care am intrat aici arată că justiţia are o şansă, că există profesionişti, există oameni curajoşi, există oameni corecţi care pot face ca justiţia să fie dreaptă”, a mai spus Udrea.

Întrebată dacă va rămâne în politică, aceasta a răspuns afirmativ, punctând că ar trebui să fie printre ultimii politicieni pedepsiţi. „Voi rămâne în politică pentru că sunt foarte multe lucruri de schimbat, de îndreptat. Faptul că Elena Udrea a fost arestată nu înseamnă că s-a făcut justiţie, aşa cum vor unii să spună”.