Cîmpeanu: O nouă lege a Educaţiei ar putea fi finalizată până la sfârşitul anului

0
287

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ s-a stabilit necesitatea realizării unei noi legi a Educaţiei până la sfârşitul anului. “Am văzut cu toţii ce a generat promovarea unei legi a Educaţiei prin asumarea răspunderii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. S-a stabilit, în urmă cu câteva zile, la o întâlnire comună cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi din preuniversitar, necesitatea unei noi legi a Educaţiei. (…) Deja am stabilit, a fost rezultatul unei largi consultări, necesitatea unei noi legi a Educaţiei. Termenul pe care l-am propus pentru finalizarea acesteia este finalul anului acesta”, a precizat ministrul, adăugând că nu crede că “mai are sens” să mai fie aduse modificări la actuala lege.

Ministrul Cîmpeanu a susţinut că este nevoie de o nouă lege a Educaţiei mai ales pentru a asigura “o coerenţă” cu alte reglementări legale în vigoare, dar şi cu cerinţele sistemului, care trebuie să fie legate “strâns” de cerinţele mediului socio-economic. “Noua lege va fi rezultatul unei consultări largi, în cadrul căreia va trebui să se pronunţe şi studenţii, şi profesorii, şi angajatorii, şi sindicatele din învăţământ, toţi aceşti actori”, a subliniat demnitarul.