Alegeri Marea Britanie – Exit Poll: Conservatorii conduşi de Cameron, pe primul loc

0
298

Exit poll-urile publicate la închiderea urnelor îi dau câştigători pe conservatori, cu 316 locuri în Parlamentul britanic. Pe de altă parte laburiştii, conduşi de Ed Miliband, sunt creditaţi cu 239 de locuri.

Sondajele de la urne dau câştigător al alegerilor din Marea Britanie Partidul Conservator, condus de premierul David Cameron. Acestea au fost coordonate de 140 de cercetători împărţiţi pe întregul teritoriu al Marii Britanii. Conform aceloraşi sondaje de la ieşirea de la urne, Partidul Laburist condus de Ed Miliband a obţinut 239 de locuri în Parlamentul britanic. Partidul Conservator a fost majoritar în Parlamentul britanic în ultimii 30 de ani, dar, conform sondajelor de la ieşirea de la urne, acesta a obţinut doar 316 locuri, cu zece mai puţin decât este necesar pentru majoritate.  Partidul Naţional Scoţian (SNP) se clasează pe a treia poziţie conform exit poll-urilor, fiind creditaţi cu 58 de locuri, iar Liberal Democraţii, conduşi de Nick Clegg, pe loculul patru, cu zece locuri. Au apărut deja speculaţii conform cărora partidul lui David Cameron se va alia cu Partidul Liberal Democrat, astfel  încât să obţină majoritatea mult dorită în Parlamentul britanic.  Pe de altă parte, deşi Ed Miliband a pus la cale o coaliţie cu SNP, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne aceasta tot nu ar asigura majoritatea parlamentară râvnită de laburişti.