Povești colorate pe fațadele blocurilor din Craiova

0
809

Două picturi-gigant – primele de acest gen pentru că vor mai urma și altele – înfrumusețează pereții a două clădiri din Craiova. Tablourile sunt realizate în arta grafitti, cu vopseluri și spray-uri colorate, și spun povestea cartierului care le și găzduiește. Artiștii care le-au creat, Kero și Krom, au pus în picturile lor multă culoare, dar și foarte mult suflet, străduindu-se să adăuge și mesajul cel mai potrivit pentru locuitorii acelor locuri. Acesta este și amănuntul care le face nu doar estetice, dar și deosebit de interesante. 

 

Artiștii, Kero și Krom, doi prieteni foarte buni, primul din Cluj iar celălalt din Londra, au petrecut mult timp la Craiova ca să-și realizeze operele. „Picturile sunt compoziții 100% ale artiștilor, sunt create de ei în totalitate. Noi le punem la dispoziție culorile, iar ei își văd de proiectul lor. Aleg peretele, stau de vorbă cu oamenii locului pentru că picturile trebuie să aibă deplină legătură cu locurile acelea. De fiecare dată, tabloul are în spate o poveste pe care ei o află de la oameni și o prelucrează artistic”, povestește Vlad Drăgulescu, președintele Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană”. Proiectul ”Redescoperim Craiova prin arta stradală” este inițiat de asociația pe care acesta o conduce și presupune decorarea câte unui perete înalt din fiecare cartier al municipiului cu câte o imagine -simbol. Primele două picturi murale, din cele 11 care vor fi realizate pe cele mai înalte clădiri din cartierele orașului, sunt gata și pot fi admirate în Craiovița Nouă și Brazda lui Novac.

Cum a fost aleasă faţada pentru Craiovița Nouă

Pictura din Craiovița Nouă a fost realizată prima. Cei doi artiștii plastici au ales peretele unui bloc cu patru etaje care se află pe bulevardul Olteniei, vizavi de fostul cinematograf. Fațada nu este una dintre cele renovate, dar artiștii spun că s-au oprit la ea tocmai pentru că le-au plăcut tonurile de zugrăveală veche pe care, de altfel, le-au și păstrat, încorporându-le în desen. „Am lăsat o parte din textura blocului, așa cum este ea mai căzută și mai veche, pentru că se potrivea foarte bine proiectului nostru. Dintr-o fațadă scorojită poți să scoți ceva frumos de care lumea să se minuneze. Ideea de la care s-a pornit a fost contrastul dintre stilul meu și cel al lui Krom, colegul meu din Londra. Stilul lui este cu mai mult negru, iar al meu mai transparent și ne-am gândit să găsim o modalitate să le combinăm într-o armonie. A ieșit un personaj-monstru jucându-se cu o păpușă de teatru”, spune Kero, clujeanul care, între timp, și-a strâns cutia cu spray-uri colorate și a părăsit Craiova, plecând spre Londra, acolo unde este foarte apreciat pentru arta sa.

Speranță şi optimism

„Frumoasa și bestia” în varianta grafitti a fost aleasă ca temă pentru acest cartier pentru a le transmite locuitorilor din Craiovița Nouă un mesaj puternic de optimism și încredere. „Dorim să transmitem mesajul de speranță, de a trece mai departe lucrurile grele. Dincolo de această pictură se poate citi faptul că orice bestie are o părticică de sensibilitate , în adâncul sufletului și orice lucru greu are și părți bune, părți frumoase”, ne-a mărturisit Kero, cel care s-a ocupat tocmai de latura pozitivă a acestui tablou, el pictând corpul păpușii cu spray-urile sale colorate. „M-am bucurat foarte mult că am reușit să terminăm. Toată lumea se oprește, face poze și asta este cel mai important. Proiectul nostru este să aducem un pic de culoare și un pic de speranță pentru că arta asta este, de fapt, un fel de doctor al sufletului. Ne bucură ochiul, dar ne dă și speranța de mai bine”, spune artistul referindu-se la pictura care, într-adevăr, era și ieri, pe la prânz, imortalizată în mai multe cadre de grupurile de elevi care se întorceau de la școală pe trotuarele de alături.

Să ne apărăm … citind

Cea de-a doua pictură murală este mai mult lată decât înaltă. Ea se găsește pe peretele unui case vechi, de pe strada Brazda lui Novac, și este compusă din mai multe secvențe și mai multe tonuri de culoare. Kero, artistul care a și lansat o modă a picturii stradale în România, ne-a tradus și aici din ce se compune tabloul și ce mesaj ne transmite el: „Totul a fost construit pe loc. Domnul care a luat în chirie acea clădire pentru a deschide o bibliotecă în limbile germană și engleză ne-a sugerat să introducem și o părticică din ideea de carte, de a citi. Cititul a fost punctul de pornire și atunci ni s-a aprins beculețul și l-am legat de televizor. Într-o latură a picturii vedem monștrii din televizor care năvălesc asupra lumii, iar în cealaltă suntem noi, oamenii, așezați pe o scară, un fel de lojă de teatru. Mesajul este că nu putem să intervenim foarte mult în lucrurile mari care se întâmplă în lume, dar avem posibilitatea de a alege și de a ne apăra. Cum? Cu o carte”. Pictura vorbește, așadar, despre virusarea produsă de media.

Craiova, oraşul care i-a surprins pe artişti

Un al treilea tablou pe care îl vor realiza cei doi prieteni artiști va fi pe peretele unui bloc cu patru etaje de lângă piața din Brazda lui Novac. Kero și Krom au ales deja fațada și au deja în minte ideea pentru ceea ce ar urma să deseneze acolo. „Ne place foarte mult acel perete, dar locatarii de acolo nu sunt hotărâți dacă să ne primească sau nu proiect. Ar fi păcat, dar noi așteptăm să vedem ce decizie vor lua, dacă nu trebuie să găsim un alt suport pentru arta noastră. Am pregătit însă un proiect foarte fain și puternic, unul legat de numele cartierului, care va fi reprezentativ pentru cartier, dar și pentru România”, spune, cu însuflețire, Kero, clujeanul care, dincolo de pasiunea pentru arta stradală care l-a și adus aici, mărturisește că a rămas plăcut impresionat și de Craiova. „În ciuda publicității și a zvonurilor, am fost foarte plăcut surprins de Craiova. A fost prima mea vizită aici și am descoperit multe clădiri de patrimoniu foarte frumoase. Am ieșit în oraș într-o seară, cu prietenul meu din Londra, și chiar el a fost foarte impresionat de ce am găsit aici din punct de vedere arhitectural”. Iar tablourile murale pe care artiștii le imaginează și le pictează apoi cu multă pasiune pe suprafețele mari ale blocurilor nu fac altceva decât să aducă un strop de culoare în plus și orașului nostru, la fel cum au reușit să transforme radical aspectul unor străzi întregi din Londra.

Vlad Drăgulescu, președintele Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană”:

 „Încercăm să cucerim orașul în ceea ce privește latura sa culturală. Am pornit din cartiere și am observat că nu există săli de spectacole, biblioteci pentru accesul la cultură. Și atunci ne-am decis să facem noi un pas către ei”.