Război în Ucraina: Kievul acuză Budapesta!

1
957

Firave, dacă nu cumva inexistente, în pofida diligenţelor pe care mai nou, alături de alţi lideri europeni, le face preşedintele Turciei, Regep Tayyip Erdogan, speranţele curmării războiului din Ucraina. Şi însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu exclude prelungirea conflictului, încă luni bune, poate până la un an. Situaţia, pe teatrele de operaţiuni, se înrăutăţeşte de la o zi la alta, augmentând pagubele materiale şi numărul refugiaţilor. Comunitatea europeană a reacţionat, până acum, cu pachete succesive de sancţiuni economice contra Rusiei şi ultimul set de măsuri, după ce preşedintele american Joe Biden a evocat miercuri seară „crimele de război majore”, atribuite armatei ruse, şi a dispus noi sancţiuni „devastatoare”, cuprind şi măsurile de retorsiune ale Regatului Unit. Preşedintele ucrainian, Volodimir Zelenski, a cerut joi, în faţa parlamentarilor greci de la Atena, invitat fiind de premierul Kiriakos Mitsotakis, „traducerea Rusiei în justiţie”, afirmând că acţiunile Moscovei sunt îndreptate nu doar contra Ucrainei, ci şi a Europei. Pe teatrele de operaţiuni, situaţia se menţine precară şi fluidă. Mariupolul, port strategic la Marea Azov, ocupat de separatiştii pro-ruşi şi comandoul cecen, trimis de Ramzan Kadîrov, este în continuare apărat de civili, luptele fiind concentrate, în perimetrul vastei uzine siderurgice Azovstal şi în port. Situaţia umanitară este catastrofală şi autorităţile locale apreciază că evacuarea civilă este ultima şansă. Mariupolul este comparat cu Sarajevo în timpul conflictului ex-iugoslav sau Alepul, în timpul războiului sirian. Ţinta principală a Kremlinului a rămas acum estul Ucrainei, unde ofensiva este în plină desfăşurare, forţele militare ruse căutând să menţină încercuirea trupelor ucrainiene. Situaţia este cea pe care o probează hărţile militare. Susţinută de întreaga comunitate europeană, Ucraina –ajutată militar, cu material de război- luptă şi nu cedează. Kievul, prin purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, ca acuzat Budapesta de „ajutor acordat lui Putin”, după ce premierul Viktor Orban a spus că este pregătit să deconteze gazele ruseşti în ruble, ceea ce înseamnă că Ungaria distruge unitatea UE prin această poziţie. „Dacă Ungaria vrea cu adevărat să pună capăt războiului, iată ce trebuie să facă: opriţi distrugerea unităţii UE, susţineţi noile sancţiuni contra Rusiei, ajutaţi militar Ucraina. Şi nu creaţi surse suplimentare de finanţare a maşinii militare ruse”. Oleg Nikolenko a denunţat reticenţa liderilor maghiari de a recunoaşte responsabilitatea Rusiei în atrocităţile comise la Bucha, Irpin şi Gostomel. Joi şeful diplomaţiei de la Kiev, Dmitro Kuleba, în cadrul unei reuniuni de la Bruxelles a membrilor NATO a cerut furnizarea a trei lucruri: arme, arme, arme. Nici o intenţie, aşadar, de oprire a ostilităţilor militare devastatoare. De altfel, Moscova a acuzat Kievul de revenire asupra propunerilor făcute la Istanbul, cu care fusese de acord. Decizia americană de a continua furnizarea de arme şi de a susţine militar Ucraina compromite şansele unei reuşite a negocierilor de pace. În fine, Emmanuel Macron, luat la ţintă de Varşovia, a calificat ca nefondate şi scandaloase criticile premierului polonez Mateusz Morawiecki (membru al PIS), privind discuţiile repetate avute cu Vladimir Putin pe chestiunea războiului. Parisul în schimb îşi aduce contribuţia la susţinerea anchetelor declanşate de Curtea Penală Internaţională „pentru crime de război în Ucraina”, trimiţând medici legişti experţi, magistraţi şi jandarmi, în urma discuţiilor convenite între ministerul francez al Justiţiei şi procurorul-general ucrainian Iryna Venediktova. Între timp numărul refugiaţilor creşte de la o zi la alta şi de la debutul ofensivei ruse în Ucraina, potrivit datelor Înaltului Comisariat pentru refugiaţi, Polonia ar găzdui circa 2,5 milioane refugiaţi, România -670.000, Ungaria 400.000, Rusia 350.000, Slovacia 300.000. Neliniştitoare rămâne problema aprovizionării cu gaze a Europei, în perioada următoare, căutându-se soluţii de substituire a gazelor ruseşti.

1 COMENTARIU

  1. Distrugerea,, unitatii UE” a inceput din Marea Britanie! Comediantul ucrainean nu stie sau a uitat! De fapt el stie cel mai bine cum sa se lase manipulat de SUA lui Biden! Pana si ,,Rocketman” al Coreii de Nord se amuza pe seama lui1 Ii spune, ,,senil, slab, bolnav mintal” ! Iata ca cei care se aseamana se aduna,in tabere ale mortii: Conducerea SUA trage dupa ea toate slugile, UE se preface ca e independenta fata de SUA si ca e ,,unita”; Rusia are inca prieteni si astia tac si fac afaceri spre interesul popoarelor lor si nu al lui Biden! Numai ai nostrii se baga-n seama fara sa-i intereseze soarta poporului roman caci, dupa ce ei vor fi plecat de la putere, va veni potopul ! Maimutoiul asta de ucrainean se crede buricul pamantului si, poate are dreptate, daca a reusit sa,,vrajeasca” toata ,,spuma politica” europeano-occidentala si nu numai!

Comments are closed.