Rotary Club Craiova premiază Excelența în Educație

0
418

Rotary Club Craiova, în parteneriat cu Filarmonica „Oltenia” și Rotary Club Anatolia Thessaloniki, organizează, vineri, cea de-a șasea ediție a Galei „Rotary Susține Excelența în Educație”. Ca și la edițiile anterioare, evenimentul este unul caritabil, fiind dedicat strângerii de fonduri pentru acordarea de burse și premii școlare.

Găzduită în sala de spectacole a Filarmonicii „Oltenia”, ediția din acest an a Galei „Rotary Susține Excelența în Educație” va fi organizată sub egida „Culture-Friendship-Cooperation”, care este chiar tema de cooperare a cluburilor Rotary din Balcani (România-Grecia-Bulgaria-Serbia). Printre invitații din acest an, se numără artiști de excepție, care sunt foarte cunoscuți, aplaudați și îndrăgiți în Grecia: dirijorul Theodoros Orfanidis, soprana Sonia Theodoridou, tenorul Ioannis Lakis și pianistul Aikaterini Liata (cu toții componenți ai grupului Orchestra Mobile). Pe scenă,  se vor afla și o parte a corului „Cantabile”, care și ei se vor deplasa special pentru această întâlnire cu publicul craiovean, și, bineînțeles, Orchestra Filarmonicii Oltenia.

Un spectacol deosebit, pe acorduri grecești

Reportoriul serii a fost special ales pentru această ocazie. Publicul Galei va avea ocazia să asiste la spectacol captivant, care va putea fi privit și ca o incursiune în cultura și tradițiile Greciei. În programul spectacolului se află dansuri tradiționale grecești, interpretate de echipa de dansuri „Irini” a comunității din Craiova. Spectacolul de gală va include multe cântece foarte cunoscute, compuse de muzicieni contemporani la fel de celebri, precum Mikis Theodorakis sau Dionisis Savvopoulos: „En Meditatterranee” – Georges Moustaki/Areski Belkacem; „Night of magic” – Mikis Theodorakis/Yannis Theodorakis; „Street of dreams” – Manos Hadjidakis; „It is getting dark, somewhere” – Mikis Theodorakis/Iakovos Kampanellis. Interpretările muzicale vor urma după fiecare categorie ce va fi premiată în cadrul galei.

Rotary Club Craiova acordă 20 de burse de studiu elevilor

Prin programul „Rotary susține calitatea în educație”, Rotary Club Craiova acordă lunar un număr de 20 de burse elevilor care, în cursul anului anterior, au avut rezultate deosebite la învățătură, la concursurile și olimpiadele școlare, dar care, la nivel de familie, nu se pot bucura de o susținere materială corespunzătoare. „În calitate de membri ai societății, avem datoria de a susține acești minunați copii și familiile lor care realizează venituri reduse, prevenind, astfel, marginalizarea unor vitori performeri. Prin acest program ne propunem să promovăm și să recompenspm dorința de a studia, ambiția și performanța elevilor”, susțin organizatorii, Rotary Club Craiova.

Susținere financiară pentru performanța școlară

O altă categorie de suport financiar o constituie și premiile pentru excelență. Anual, Rotary Club Craiova sprijină performerii olimpiadelor și concursurilor școlare, fie prin premii, fie prin susținere financiară în vederea participării la cantonamente sau concursuri. „Fiecare elev are dreptul la performanțe și la atingerea propriilor standarde și idealuri. De multe ori, elevi cu pontențial deosebit și dorință puternică de a învăța nu-și pot atinge obiectivele din cauza situației materiale. Pentru acești elevi cu rezultate deosebite la învățătură, la concursuri și olimpiade școlare, Rotary Club Craiova acordă burse care să le susțină proiectul de viață”, mai spun organizatorii, Rotary Club Craiova, care, an de an, are grijă să scrie în cartea sa de vizită, una atât de frumoasă – cea a generozității.