În primul trimestru din 2019: Aproape un miliard de lei, valoarea amenzilor aplicate de inspectorii de muncă

0
446

În primul trimestru al acestui an, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a aplicat amenzi contravenţionale, pentru deficienţele constatate, în cuantum de aproape un miliard de lei. Cele mai multe, peste 800.000 de lei, au fost în domeniul „Relaţii de Muncă” (RM), celelalte fiind la „Securitate şi Sănătate în Muncă” (SSM). S-a constata o creştere, este adevărat, nu foarte mare, la persoanele care lucrau „la negru”, comparativ, cu aceeaşi perioadă de referinţă din anul trecut, dar o scădere semnificativă faţă de 2017.

În trimestrul I al acestui an, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului RM au verificat 437 de agenţi economici, la care au constatat 267 de deficienţe, pentru care au dispus măsuri de remediere, şi au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale, dintre care 53 au fost avertismente, iar celealate s-au soldat cu amenzi de peste 800.000 de lei. Cele mai multe neconcordanţe cu legislaţia au fost la folosirea muncii fără forme legale; nerespectarea repausului săptămânal; munca suplimentară neretribuită; munca pe timp de noapte; etc. Au fost depistate 34 de persoane care lucrau „la negru”, la 20 de angajatori, pentru care aceştia din urmă au fost sancţionaţi cu amenzi totale de 680.000 de lei, iar o persoană fizică a fost amendată cu 1.000 de lei pentru prestarea de activităţi, fără a avea încheiat un contract individual de muncă. În 2018, tot în primul trimestru, au fost 26 de persoane care lucrau fără forme legale, cel mai mare număr, din ultimii patru ani, fiind înregistrat în 2017 (105). Cea mai mare incidenţă a fost înregistrată în construcţii, agricultură, comerţ, prestări servicii, etc.

„Vom merge pe linia controalelor inopinate”

În domeniul SSM, s-au efctuat 338 de controale, fiind aplicate 284 de sancţiuni contravenţionale, 20 dintre acestea constând în amenzi totale de peste 167.000 de lei. De asemenea, a fost sistată activitatea la doi agenţi economici, iar două echipamente au avut funcţionarea oprită. În aceeaşi perioadă, au fost comunicate 67 de evenimente (din care şase au fost mortale, două produse în 2017), a căror cercetare nu a fost finalizatăVorbind strict de primul trimestru din 2019, neluând în calcul anul 2017, au fost înregistrate cinci cazuri de deces, trei patologice, celelalte fiind în timpul orelor de muncă. Pe acest segment, cele mai multe deficienţe s-au constatat în neefectuarea controlului medical periodic, la frecvenţa prevăzută; neutilizarea echipamentelor individuale de protecţi, prin acceptul conducătorilor locurilor de muncă; neluarea măsurilor specifice lucrului la înălţime, etc. „În primul trimestru al acestui an, au fost demarate campanii de verificare a entităţilor ce utilizează munca zilierilor, a agenţilor de muncă temporară, a agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate, a celor din domeniul transportului rutier. De asemenea, a avut loc o acţiune de aplicare şi respectare a prevederilor legale la exploatarea echipamentelor de muncă în agricultură, la care s-a adăugat alta, privind obligaţiile angajatorilor de a implementa, pe baza principiilor generale de prevenire, măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia lucrătorilor care îşi desfăşoară munca la înălţime. Acestea vor continua tot anul, rezultatele urmând să fie mediatizate. Am efectuat acţiuni de informare a factorilor interesaţi despre modificările legislative din domeniul RM, o vom face în continuare, şi vom merge şi pe linia controalelor inopinate, aşa cum am procedat şi până acum”, a precizat  Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj.