New Strategy Center, deplină maturitate în doar doi ani!

0
630

Constituită cu puţin timp în urmă, comparativ cu puzderia de ONG-uri ce a invadat ţara noastră, New Strategy Center şi-a dovedit în ultimul an anvergura de care este capabilă. S-a transformat, imediat, într-un laborator de idei şi proiecte strategice importante din perspectiva intereselor naţionale ale României. Era şi firesc să fie aşa, pentru că organizaţia se bazează pe specialişti şi experţi cu recunoaştere în domeniul de activitate. Sergiu Celac, Lazăr Comănescu, Dan Dungaciu, Iulian Fota, Mircea Dumitru sunt câteva dintre personalităţile ce alcătuiesc Consiliul Ştiinţific al NSC. Despre preşedintele Consiliului de Administraţie al NSC, Ionel Niţu, să spunem, la început, doar că a fost decorat de două ori de Preşedintele României pentru merite deosebite.

nscÎn urmă cu aproape doi ani, în peisajul ONG-urilor din România a mai apărut un nou think-tank: New Strategy Center. De la bun început, prin însăşi structura sa de coordonare şi a experţilor cooptaţi a fost evident că vom avea de a face cu o entitate riguroasă. Lunile ce au urmat, nu au făcut decât să confirme o astfel de supoziţie.

O echipă care nu pierde timpul

          Despre New Strategy Center se cunoaşte, chiar potrivit propriei descrieri, că este este un laborator de idei şi proiecte strategice în domeniile importante din perspectiva intereselor naţionale. Totodată îşi doreşte să strângă în jurul său oameni de valoare, cu o solidă experienţă profesională, care susţin valorile euro-atlantice, care cred în şansa României de a-şi schimba statutul şi locul în cadrul comunităţii euro-atlantice. Organizaţia non-guvernamentală propune spre dezbatere teme relevante pentru interesele naţionale, atât din perspectiva ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cât şi din cea a oportunităţilor pentru dezvoltarea economică a ţării. O temă importantă este legată de securitatea ţării noastre şi securitatea Regiunii Extinse a Mării Negre, precum şi a spaţiului balcanic, zone unde România are interese evidente.

          Cine putea mai bine să se ocupe de aceste subiecte sensibile? Păi, personalităţi ca Sergiu Celac – Afaceri externe; Lazar Comănescu – Afaceri externe; Dan Dungaciu – domeniu de expertiză Republica Moldova, regiunea extinsă a Mării Negre; Mircea Dumitru – Educaţie; Iulian Fota – Securitate naţională; Radu Ioanid – Extremism, relaţii interetnice, ca să enumerăm doar câţiva dintre experţi.

          Şi activitatea avea să înceapă. La 8 martie 2016, la Cercul Militar Naţional, New Strategy Center organiza masa rotundă cu titlul „Noi căi de obţinere a independenţei energetice a României: biomasa”.

Au urmat consfături din ce în ce mai delicate

          nsc 1La 17 mai 2016, tot la Cercul Militar Naţional, New Strategy Center a organizat o dezbatere cu titlul „Cercetarea în industria naţională de securitate. Starea de fapt şi perspective”. Atenţionarea NSC a fost evidentă: „După anul 1989, capacităţile naţionale de cercetare, inclusiv cele de cercetare ştiinţifică militară, denumită de acum cercetare de securitate, au suferit reduceri majore atât prin prisma plecării unor cercetători de valoare spre instituţii similare din străinătate, cât şi a reducerii drastice a comenzilor către societăţile comerciale din industria de profil”!

          „De ce contează  Marea Neagră” a fost titlul studiului elaborat de New Strategy Center şi Center for American Seapower, Hundson Institute, USA. Prin acest document comun se atrăgea atenţia asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor din zona Mării Negre, dar şi a posibilelor evoluţii. Mai mult decât atât, în finalul documentului se consemnau câteva concluzii şi recomandări. „Evoluţia situaţiei strategico-militară şi politică în regiunea extinsă a Mării Negre va produce efecte cu mult peste limitele regiunii, efecte care afectează interesele de securitate ale Occidentului, în special ale SUA şi aliaţilor săi. Este nevoie de o reevaluare a ameninţărilor de securitate pe flancurile de sud şi de est al NATO, cu o diferenţiere clară între provocările militare şi cele non-militare. O prezenţă navală şi o forţă aeriană permanentă a NATO în Marea Neagră este pe deplin justificată, pentru a corecta dezechilibrul de forţe, cu respectarea Convenţiei de la Montreaux, din 1936”, se specifica în document.

Primeşte recenzarea în Strategia globală de politică externă şi de securitate a UE

          nsc 2În iulie 2016, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, în preambulul Strategiei  globale de politică externă şi de securitate a Uniunii Europene a vorbit despre dificultăţile UE. „Scopul, chiar existenţa Uniunii noastre sunt puse sub semnul întrebării. Cu toate acestea, cetăţenii noştrii şi lumea au nevoie de o Uniune Europeană mai puternică ca niciodată. Regiune noastră extinsă a devenit mai instabilă şi mai nesigură. Crizele în interiorul şi în afara frontierelor noastre afectează în mod direct viaţa cetăţenilor noştri. În vremuri provocatoare, o Uniune puternică este una care gândeşte strategic, împărtăşeşte o viziune şi acţionează împreună. Acest lucru este cu atât mai adevărat după referendumul britanic. (…). Acesta nu este un moment de incertitudine: Uniunea noastră are nevoie de o strategie. Avem nevoie de o viziune comună şi o acţiune comună. Niciuna dintre ţările noastre nu are puterea, nici resursele necesare pentru a aborda aceste ameninţări şi să profite de oportunităţi singur. Dar, ca o Uniune a aproape o jumătate de miliard de cetăţeni, potenţialul nostru este de neegalat”, preciza Mogherini. Şi, să punctăm tot aici că, în capitolul „Acknowledgements”, la pag. 55,  al documentului oficial sus-menţionat, este precizat New Strategy Center, confirmându-i-se astfel activitatea.

Parteneriate externe şi interne

          nsc 3Extinderea activităţii NSC a continuat prin semnarea unor parteneriate cu organisme similare din Europa, dar şi participări la dezbateri externe. Astfel, New Strategy Center a organizat, în 7 septembrie a.c., dezbaterea Central and Eastern Europe – Security Strategies, în cadrul cadrul Forumului Economic de la Krynica, Polonia, având ca partener organizatorul acestui prestigios eveniment, Fundaţia Institutul pentru Studii Estice (ISW). Forumul de la Krynica este organizat anual, începînd din 1990, fiecare ediţie având peste 1.500 de participanţi din întreaga lume.

          În septembrie 2016, NSC a încheiat un nou acord de cooperare, de data aceasta cu Centrul de Studii Internaţionale de la Roma. Acesta este un think tank italian, fondat în 2014, a cărui activitate este concentrată în sfera problemelor securitare şi relaţiilor internaţionale.

          Nu avea cum să fie omisă Republica Moldova. La 10 noiembrie 2016, era semnat un protocol de cooperare cu Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale “Viitorul” din Republica Moldova, având drept obiectiv întărirea colaborării în sfere de interes comun pentru România şi Republica Moldova, ţinând cont de domeniile de expertiză ale celor două think tank-uri, cum ar fi afacerile externe, securitatea naţională, dezvoltarea politicilor publice, fără însă a se limita la acestea.

          La 14 martie 2017, NSC a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”. Documentul prevede întărirea cooperării dintre zona academică şi cea non-guvernamentală, în domeniul principal de interes al părţilor, respectiv în domeniul securităţii naţionale a României, în spiritul susţinerii şi promovării intereselor naţionale de securitate.

          De asemenea, colaborarea cu Croaţia s-a mai concretizat, la data de 23 martie 2017, prin dezbaterea cu titlul: “Strategic Challenges in South East Europe and Black Sea Area”, New Strategy Center împreună cu The Institute for Development and International Relations (IRMO) şi Academia de Apărare a Croaţiei “Dr. Franjo Tuđman” concentrându-se pe importanţa strategică a zonei Mării Negre şi a Balcanilor, privite ca o zonă complementară de securitate.

„Apărare şi Industrie”, un document de politici publice coerente

         nsc 4Luna trecută, New Strategy Center a dat publicităţii un Document de politici publice cu titlul „Apărare şi Industrie”, unul dintre cele mai elaborate studii realizate de NSC. Pornind de la premise, analizând istoricul tematicii, ajungând la situaţia prezentă, studiul experţilor NSC îşi propune să întărească predictibilitatea în domeniul Apărării, acum, când, MapN pare să fie cel mai câştigat minister, prin alocarea bugetară către acesta a 16,32 miliarde de lei, reprezentând angajamentul de 2% din PIB asumat de ţara noastră ca stat membru NATO. New Strategy Center avertizează că „o scădere a bugetului în 2018 ar demonstra o periculoasă inconsecvenţă, ce pune în dificultate ritmicitatea livrărilor de tehnică de luptă către Armată, diminuare inexplicabilă în condiţiile în care nu se aşteaptă o criză economică de amploare care să amputeze bugetul Apărării ca în 2010”.

Maturitatea are timpul ei

          Conducerea Consiliului de administraţie a New Strategy Center este Ionel Niţu. Expertiza domniei sale este una considerabilă. Cadru universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, unde susţine cursurile la disciplinele „Informaţia de securitate naţională”, „Tehnici de valorificare a informaţiilor (Informarea)” şi „Metode de analiză a informaţiilor”, cu un doctorat în Ştiinţe Militare şi Informaţii, profesor asociat la mai multe universităţi, Ionel Niţu este, la ora actuală, singurul român a cărui lucrare de specialitate „Ghidul analistului de intelligence: Compediu pentru analiştii debutanţi”, editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, Bucureşti, 2011, figurează în bibliografia Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA. Cei de peste Ocean au remarcat că: „Niţu recunoaşte nevoia reformării în anumite cazuri şi discută în detaliu trei domenii – proces, produs, personal – cărora ar trebui să li se dea o atenţie mai mare, recunoscând în acelaşi timp că fiecare agenţie va avea noi unice”.

          La final, să mai amintim că domnul Ionel Niţu este cel ce a făcut o schimbare în paradigma de analiză, prin intermediul celor 3P – Proces, Personal, Produs. Pentru conceptul de „Proces” a generat: standardizarea procedurilor, cooperarea pe orizontală, lucrul în echipe, aplicaţii IT colaborative şi conservarea memoriei instituţionale. Conceptului de „Personal” i-a dedicat transformări ample: teste psihologice dedicate, diagnoza muncii pentru stabilirea criteriilor de performanţă, ghidul carierei, planul managerial. „Produsul”, în opinia sa, trebuie îngrijit prin standardizarea produselor analitice, captarea feeadback-ului, trasabilitatea produselor, îmbunătăţirea produselor specifice analizei strategice.