Şofer craiovean arestat după ce a vrut să mituiască doi poliţişti cu 600 de lei

0
402

Un craiovean de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în cursul zilei de ieri, după ce a fost prins încercând să mituiască doi poliţişti cu 600 de lei pentru a scăpa de dosar penal.

Conform IPJ Dolj, miercuri, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Craiova, care acţiona pe Calea Bucureşti din municipiul Craiova, a oprit pentru control un autoturism BMW, la volanul căruia a fost identificat Eugen Polima, de 37 de ani, din Craiova. Poliţiştii rutieri au constatat, în urma verificărilor efectuate, că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din 2 aprilie 2016, astfel că autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie. Cei doi poliţişti, inspector de poliţie Pupăză Ionuţ şi agent principal Matei Elvis, i-au adus la cunoştinţă conducătorului auto că pe numele său vor întocmi dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale, împrejurare în care craioveanul de 37 de ani a încercat să le ofere diferite sume de bani pentru a nu i se întocmi documentaţia necesară cercetării penale.

„Având în vedere aceste aspecte poliţiştii au informat imediat conducerea Inspectoratului şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, astfel fiind organizată prinderea în flagrant a bărbatului de 37 de ani în momentul în care oferea poliţiştilor 600 lei”, a precizat agent-şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Craioveanul a fost dus de poliţiştii Serviciului Judeţean Anticorupţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a fost audiat de procurorul de caz, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, instanţa emiţând pe numele său mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pentru dare de mită.

Cei doi poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova, inspector de poliţie Pupăză Ionuţ şi agent principal Matei Elvis, au fost felicitaţi de conducerea IPJ Dolj. Anul trecut, în judeţul Dolj au fost înregistrate 7 situaţii în care şoferi au încercat să ofere mită unor poliţişti.