Festivalul Primăverii vine cu târg de flori

0
581

Craiovenii sunt aşteptaţi, la sfârşitul săptămânii viitoare, să ia parte la Festivalul Primăverii. Aflată deja la cea de-a III-a ediţie, manifestarea va veni cu multe surprize pentru vizitatori, care vor putea să admire, dar să şi cumpere, flori şi plante de la târgul de flori, dar şi diverse bunuri de consum, în special cu tentă meşteşugăresc-tradiţională.

Ca şi ediţiile precedente, şi această ediţie a Festivalul Primăverii va fi găzduită la  Centrul Multifuncţional din Romaneşti. Primăria Craiova, care este organizatorul principal al evenimentului, a fixat ca dată sfârşitul săptămânii viitoare, respectiv pe 16 şi 17 aprilie, între orele 10.00 şi 18.00. Autorităţile locale le facilitează craiovenilor care vor să viziteze acest târg şi transportul până acolo. Conducerea RAT Craiova a anunţat de acum că va devia, în cele două zile – fiind vorba de o sâmbătă şi o duminică – două trasee de transport către Centrul Multifuncţional, traseele 1 şi 24. De asemenea, important de ştiut că intrarea publicului este liberă, fără să se perceapă o taxă de acces.

Se aşteaptă numeroşi expozanţi

În cadrul Festivalului Primăverii, organizatorii anunţă că vor fi numeroşi expozanţi care vor oferi vizitatorilor flori în primul rând, dar şi multe obiecte de consum. Vor fi şi o serie de spectacole şi expoziţii. Sâmbătă va fi un concurs naţional de dans, organizat de Școala Gimnazială Specială “Sf. Vasile”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean. Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” va oferi publicului multe activităţi interactive, cum sunt vizionări de filme educative, lecturi din basme populare româneşti şi din poveşti universale, ateliere handmade, ateliere de desen, expoziţie cu cele mai noi cărţi aflate în colecţii, De asemenea, va avea loc un recital de chitară şi voce, precum şi lecţii de dans susţinute de Diana Răducu.  Pentru a deveni utilizatori activi ai bibliotecii, se vor elibera şi permise electronice.

O expoziţie de flori

Duminică, în a doua zi a festivalului, spectacolele continuă. În program este inclus un spectacol de dansuri, oferit de “Oana Events”, precum şi un recital susţinut de Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”. Un spectacol dedicat copiilor, al Palatului Copiilor Craiova, va fi, de asemenea, prezentat în cadrul acestui festival. Muzeul Olteniei şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vor avea expoziţii proprii. Facultatea de Agronomie şi Horticultură va veni cu o expoziţie de flori. Organizatorii se aşteaptă ca şi această ediţie să fie una reuşită ca şi cea de anul trecut, care a avut 40 de expozanţi şi foarte mulţi participanţi, atracţia principală fiind târgul de flori, dar şi cel de obiecte tradiţionale, care nu vor lipsi nici de această dată.