În cea de-a doua manşă a sferturilor de finală Champions League, astă-seară, au loc două mari ciocniri europene: Chelsea-PSG (1-3) şi Dortmund-Real Madrid (0-3). Jose Mourinho a etalat la conferinţa de presă convingerea că echipa sa se va califica pentru careul Ligii Campionilor, pe Stamford Bridge. Şi, „The Special One” pariază pe jucătorii lui precizând: ”Eu cred şi jucătorii mei la fel”. PSG nu-l va avea astă-seară pe Zlatan Ibrahimovic, dar Thiago Silva, Motta, Maxwell, Cavani, Pastore şi Lavezzi au multe partide în cupele europene şi deci o stăpânire de sine în jocurile cu miză maximă îndelung exersată. În cealaltă partidă, de la Dortmund, Jurgen Klopp speră cel puţin „în părăsirea Ligii Campionilor la o manieră onorabilă”. Dacă Sebastian Kehl este accidentat iar Nuri Sahin are câteva probleme, în schimb portarul Weindefeller s-a antrenat ieri şi ar fi în măsură să joace. Va reapărea Lewandowski, suspendat în partida tur. Carlo Ancelotti susţine că n-a fost uşor să-şi motiveze trupa după 3-0 la Madrid. O răsturnare de scor este greu previzibilă, dar Jurgen Klopp a spus că „echipa sa va da totul”.