Crucea Roşie Română a înfiinţat un punct de prim ajutor la Botoşeşti-Paia

0
385

Începând cu data de 5 aprilie a. c, în comuna doljeană Botoşeşti-Paia, funcţionează un punct de prim ajutor, organizat de Filiala de Cruce Roşie Dolj, în cadrul unui proiect generos iniţiat de Crucea Roşie Română.

Ideea înfiinţării acestui punct de prim ajutor a pornit de la faptul că 40% din populaţia României locuieşte în sate, în unele dintre ele chiar şi accesul cu maşina fiind anevoios. Astfel, proiectul “Puncte de prim ajutor în zone izolate” se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu beneficiază de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanţă se afla la o distanţă semnificativă. Crucea Roşie Română şi-a propus să sprijine aceste comunităţi prin pregătirea unei familii din fiecare zonă izolată, pentru a acorda primul ajutor de bază. Familia respectivă va avea rolul de a rezolva urgenţele minore şi de a preveni agravarea situaţiilor în cazul unor urgente care necesită asistenţă medicală. În plus, fiecare familie care a beneficiat de pregătire, va fi dotată cu o trusă de prim ajutor, glucometru, tensiometru şi un sistem de monitorizare EKG cu citire de la distanţă. “Astfel, dorim să reducem numărul de persoane care îşi pierd viaţa în zonele izolate, din cauză că serviciul medical nu a putut ajunge la timp. Efortul financiar pentru implementarea acestui proiect pilot în 41 de localităţi izolate din fiecare judeţ din ţară, este de aproximativ 100.000 de euro. Acest proiect a fost lansat în cadrul Galei Crucea Roşie din 23 septembrie 2012 în cadrul căreia s-a colectat suma de 35 000 de euro prin apeluri telefonice, sms-uri cu valoare şi donaţii din partea companiilor”, a precizat Maria Vintilă, directorul Filialei de Cruce Roşie Dolj.

Trei persoane din comună instruite pentru acordarea de prim ajutor

În ceea ce priveşte comuna în care Filiala de Cruce Roşie Dolj s-a decis să organizeze un astfel de punct de prim ajutor – Botoşeşti-Paia -, are în componenţă doar un singur sat şi se află la aproximativ 60 km de Craiova, o porţiune de 20 km fiind drum greu accesibil. În comună trăiesc 850 de persoane, 65% dintre aceştia fiind bătrâni – care în proporţie de 50% au diverse boli cronice. “Există un dispensar dar medicul de familie vine pentru consultaţii doar de două ori pe săptămână. La solicitare, ambulanţa poate ajunge în circa o oră. Familia instruită în domeniul primului ajutor de bază este compusă din Virgil Coandă, cu domiciliul stabil în comuna Botoşeşti-Paia şi soţia acestuia, Flori Daniela Coandă. În urma consultării cu primarul comunei am decis să instruim încă o persoană, Cornelia Elena Frunză, aceasta putând sprijini la nevoie familia Coandă. Instruirea a fost realizată de Diana Tatiana Guţă, instructor de prim ajutor al filialei. La acţiunea de lansare a Punctului de prim ajutor, persoanele instruite în acest scop precum şi instructorul de prim ajutor au controlat gratuit tensiunea arterială şi glicemia persoanelor prezente, cu aparatura din dotarea punctului de prim ajutor”, a mai spus Maria Vintilă, directorul Filialei de Cruce Roşie Dolj.