Tenorul Costel Busuioc, din nou pe scena Filarmonicii „Oltenia”

0
352
Costel Busuioc

După concerte prilejuite de sărbătorile de iarnă ori cel de canţonete, arii şi duete celebre, pe care l-a susţinut în urmă cu aproape doi ani, tenorul Costel Busuioc revine pe scena Filarmonicii „Oltenia”. O face ca invitat special, în compania sopranei Georgeta Grigore, cu prilejul unui spectacol prezentat astăzi, de la ora 17.00, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor. Îşi dau concursul Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale instituţiei, cu maestrul Alexandru Iosub la pupitrul dirijoral, iar programul cuprinde bijuterii muzicale. În partea a doua, publicul va asculta un concert de muzică lăutărească susţinut de Taraful „Shukar Gipsy”, condus de maeştrii Puiu Bucătaru şi Gabi Duţă, avându-i ca invitaţi pe Nelu Ploieşteanu şi Mona Idolu. Evenimentul este organizat de Asociaţia CREDIS – Centrul de Resurse pentru Educaţie, Dezvoltare şi Incluziune Socială. Intrarea este liberă, pe baza invitaţiilor oferite de organizatori.