Eugen Călioniu: “Sunt destul de multe primării care nu au pagină proprie de internet”

1
373
Eugen Călinoiu

Eugen Călinou, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj le-a explicat primarilor doljeni care sunt obligaţiile şi răspunderile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale privind aplicarea articolului 761 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată cu OUG nr. 63/2010. Potrivit lui Eugen Călinoiu autorităţile locale au obligaţia de a transmite atât către la Direcţia Generala a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj cât şi pe pagina de internet proprie, documentele şi informaţiilor solicitate, în vederea informării Guvernului şi reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional. La nivelul judeţului Dolj, deşi unităţile administrativ teritoriale aveau obligaţia să-şi creeze pagina proprie de internet şi să-şi deschidă cont de utilizator la Ministerul Administraţiei şi Internelor, există multe localităţi care nu au făcut acest lucru. Termenul limită obligatoriu până la care primarii aveau timp să deschidă pagini proprii de internet şi conturi de utilizator la Ministerul Administraţiei şi Internelor expiră astăzi. “S-a discutat în colegiul prefectural şi vi s-a transmis printr-o adresă scrisă faptul că până la data de 8 aprilie 2011 să intraţi în legalitate în ceea ce înseamnă contul de utilizator şi site-ul de internet unde să puteţi să vă depuneţi comunicările în ceea ce priveşte bugetul. Nu ştiu dacă s-a întâmplat lucrul acesta pentru că sunt destul de multe comune care ori aveau pagină proprie de internet ori nu aveau cont de utilizator. Este foarte important să aveţi aceste lucruri în ceea ce înseamnă raportările pe care la faceţi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi ulterior la Ministerul Finanţelor Publice şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, având în vedere şi faptul că toate aceste date sunt necesare în ceea ce înseamnă datele care se transmit mai departe la Guvernul României şi la FMI în tot ceea ce înseamnă bani publici pentru unităţile administrativ teritoriale. Vreau doar să vă spun că există şi sancţiuni contravenţionale şi nu am vrea să ajungem în aceste situaţii pentru că răspunderea este a ordonatorului de credite în principal a dumneavoastră, a primarilor şi nu asta este ideea, ci să avem totul bine pus la punct la punct pentru că totul este numai şi numai în favoarea dumneavoastră. Atâta timp cât nu facem aceste raportări în sistem informatic, de fiecare dată vom avea probleme la MAI la Ministerul Finanţelor Publice şi nimeni nu doreşte acest lucru”, a explicat Eugen Călioniu în cadrul unei şedinţe la care au participat toţi primarii doljeni.

 

1 COMENTARIU

  1. Este putin cam ciudat ca sa apari asa des in acest ziar, domnule Caliniu. Ce are de dat si nu a dat dl petron al acestui ziar? Are ceva datorii restante ?

Comments are closed.