Preşedintele francez Macron a decis să ridice tonul cu privire la Ucraina, de la o zi la alta. După ce foştii preşedinţi ai Republicii, Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy au fost primiţi miercuri seara la Elysee, joi au fost primiţi liderii principalelor partide parlamentare, într-un format solemn, în ideea pregătirii unei dezbateri, urmată de vot în Adunarea Naţională şi Senat pe 12 martie. Dezbaterile parlamentare se vor concentra pe acordul bilateral de securitate semnat cu Volodimir Zelenski. Dar în centrul poziţiilor exprimate, chiar dacă nu există consens occidental, asupra chestiunii, se află posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina. În timpul unei întâlniri care a durat 3 ore, Emmanuel Macron le-a spus liderilor de partide că „nu există limite, linii roşii” pentru a sprijini Ucraina, în războiul cu Rusia. Jordan Bardella, liderul partidului Adunarea Naţională, a pledat împotriva intenţiei lui Macron de a trimite Franţa în război cu Rusia, iar preşedintele republicanilor, Eric Ciotti a criticat abordarea preşedintelui francez, considerând că nu are alt scop decât campania electorală pentru alegerile europene. Kremlinul a estimat ieri 7 martie că preşedintele Macron sporeşte implicarea Franţei în conflictul din Ucraina, întrucât comentariile sale nu exclud trimiterea trupelor occidentale acolo, o abordare respinsă de majoritatea aliaţilor săi. Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a spus că „Emmanuel Macron este convins de politica sa agresivă menită a provoca o înfrângere strategică ţării noastre şi continuă să crească nivelul de implicare directă a Franţei în conflictul din Ucraina”. Peşkov a subliniat totuşi caracterul contradictoriu al declaraţiilor făcute de liderul de la Elysee pe acest subiect. La rândul său fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a spus: „Macron declară că nu mai există linii roşii sau limite în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. Asta înseamnă că nici Rusia nu mai are o linie roşie pentru Franţa”. În pofida controverselor Macron a asigurat că toate referirile sale au fost ponderate şi măsurate, refuzând în acelaşi timp orice logică a escaladării cu Moscova. Marţi ceruse aliaţilor Ucrainei să nu fie laşi în faţa unei Rusii care devine de neoprit.