Gică Hagi, despre războiul din Ucraina: “Pentru binele tuturor, opriți-vă!”

0
479

La conferinţa de presă de la finalul meciului de la Craiova, pierdut de echipa sa cu 1-0 în faţa Universităţii, antrenorul Farului, Gică Hagi, a răspuns unor întrebări despre războiul din Ucraina, ale cărui cauze ar fi, în concepţia „Regelui”, interesele marilor puteri din lume. Gică Hagi face apel la raţiune, la cumpătare din partea „celor mari”, pentru ca toată lumea să trăiască în pace.

„Cu toții ne dăm seama ce bine e să ai pace, să fie liniște. Cred că nimeni în lume nu-și dorește acest lucru. Eu îmi doresc să se oprească cât mai repede, toată lumea pierde din acest lucru. Sunt foarte multe interese, foarte mulți bani la mijloc. Din cauza asta vin toate problemele societății în momentul de față, de la interese mari și bani foarte mulți. Nu ne mai săturăm! Ar trebui să fim oameni, mai normali, să eliminăm aceste lucruri care nu mai au ce căuta în societate. Cei care au intrat în Ucraina ar trebui să se oprească. Noi, ceilalți, suntem mici. Cei mari, care au putere și informații, să se oprească cât mai repede. Nu e nevoie de așa ceva. Vrem pace, liniște, să fie sport, cultură, sănătate, viață frumoasă. Nu putem trăi cu bombe și cu ce vedem, asta nu poate exista. Nu-mi vine să cred, de când a început sunt șocat. Vreau, nu vreau, mă gândesc mai mult la acest lucru decât la fotbal. Opriți-vă, să ne bucurăm cu toții de sănătate și de liniște, să fie pace pe pământ!  Nu știu ce e în mintea celor care atacă, care pornesc un război. Ce gândesc, ce vor să facă? Nu le ajunge ce au? Ce vrei, de ce vii la mine în casă? Le vrei pe toate? Nu vă săturați, la câți bani și câtă putere aveți? Noi, cei normali, vrem să trăim și noi frumos. Dezamăgire, suferință… nu-mi vine să cred, e dureros că în timpurile astea s-a ajuns la așa ceva. Am avut pandemie doi ani, acum a venit și asta. Pentru binele tuturor, opriți-vă! Din păcate, eu sunt mic. Ce am zis eu e nimic, nu cred că se ia în seamă. Cei care au bani mulți să nu facă războaie! Să investească în sport, în cultură, în filme, teatru, actori. Fiecare țară să aibă integritatea ei, să ne simțim bine” a spus Gică Hagi, la conferinţa de presă.