Un zâmbet şi o floare!

0
2027

Zi de sărbătoare –cu simbolistica ei perenă- pentru doamne şi domnişoare, soţii şi mame, astăzi 8 martie. Şi firescul nostru gest nu poate fi altul decât un gând de preţuire caldă şi urări de bine, robuste împliniri în familie şi în viaţa profesională. Nu există o altă zi în an, în care noi bărbaţii să ne exprimăm atât de firesc şi tandru, dragostea şi prietenia faţă de femei. Mimetic şi rutinat, dar şi cu pasiune şi sinceritate, astăzi, celebrăm femeia. În pragul unei primăveri, până acum blândă, anunţată prin razele plăpânde ale soarelui care forţează mugurii de magnolie şi sălcii bătrâne, de pe malul luciurilor de apă, dar în continuare sub semnul neliniştitor al pandemiei de Covid-19, care ne-a strâmbat rostul şi sensul vieţii, astăzi suntem invitaţi la un zâmbet de circumstanţă. Deşi colectăm destule antipatii şi prilejuri de insatisfacţie. Încât bombănim toată ziua, încât ne-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei. Buna dispoziţie, elanul, jubilaţia sunt în derivă. Nu mai avem răgazuri fertile, reverii, autenticitate. Fericirea aflată, altădată, la îndemână, se dizolvă subminată de nostalgii, anxietăţi, false lucidităţi, presentimente. Ceea ce înseamnă că ea nu mai este resimţită, nu mai e recunoscută în splendoarea simplităţii sale. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa. Respirăm crispat, cu măşti de protecţie pe faţă, în toate împrejurările, ca într-o etuvă. Cu toate acestea sau în pofida atâtor şi atâtor îngrijorări să găsim puterea de a lăuda cu genuină evlavie, îmbujorare lirică, surâs netulburat de candoare, doamnele şi domnişoarele care ne înconjoară. Rămânem însă încrezători. Şi nu suntem lăutari de paradă, barzi miorlăitori şi simţim ceea ce scriem.  Fiindcă speranţa fără o fisură e o virtute rară. Căci şi răul absolut fără o fisură, e şi el rar. Aşadar, un zâmbet şi o floare pentru fiecare femeie doljană! Care prin efortul său cotidian conferă un plus de autenticitate, concreteţe, armonie şi rafinament vieţii noastre de ansamblu, spiritului oltenesc, măreţiei acestei inegalabile zone geografice a ţării, în care ne regăsim cu toţii.