Premier League: Liverpool câştigă, dar cu emoţii

0
62

„Cormoranii” au avut emoţii ieri după amiază, pe „Anfield” (53.323 spectatori) cu „cireşele” lui Bornemouth (locul 18 – 27p, vecină de clasament cu Watford, locul 17, acelaşi număr de puncte), ceea ce nu e ceva nou în Premier League. Oaspeţii au deschis scorul prin Wilson (min. 9) dar faza a inclus un fault premergător comis asupra lui Joe Gomez, care l-a iritat pe Jurgen Klopp. „Cormoranii” au egalat prin M. Salah (min. 25) aflat la al 70-lea gol în 100 de meciuri în Premier League, şi au  majorat scorul prin Sadio Mane (min. 33), bine angajat, în adâncime de Van Dijk, pe fondul unei presiuni teribile. De altfel, în minutul 57 gazdele aveau o posesie de 82% faţă de… 18%. Cu toate acestea, în minutul 61 Milner –pe postul de fundaş lateral stânga- a salvat de pe linia porţii un balon lobat peste portarul Adrian (înlocuitorul lui Alisson) de Frizer. Oamenii lui Jurgen Klopp au ratat în continuare prin Van Dijk (min. 64), Firmono (min. 73, 90), Mane (min. 74), Salah (min. 77). Liverpool a fost pentru a treia oară condusă pe teren propriu, dar a reuşit să câştige partida. Mai fusese condusă de Newcastle în etapa a 5-a şi Tottenham în etapa a 10-a. Se apropie de titlul mult aşteptat, dar miercuri o aşteaptă returul cu Atletico Madrid din optimile Ligii Campionilor. În tur, 0-1, şi misiunea nu e deloc uşoară.