Poliţia britanică: Fostul agent rus de spionaj Serghei Skripal a fost atacat cu gaz neurotoxic

0
374

Poliţia britanică a confirmat, aseară, că fostul agent de spionaj rus Serghei Skripal şi fiica acestuia au fost atacaţi cu gaz neurotoxic. „Considerăm că este vorba de un incident major, implicând tentative de asasinare prin administrarea unei substanţe neurotoxice”, a declarat comisarul Mark Rowley, din cadrul Poliţiei metropolitane londoneze. „De asemenea, pot confirma că cele două persoane au fost atacate intenţionat”, a precizat el. Fostul agent de spionaj rus Serghei Skripal, rănit în oraşul britanic Salisbury, probabil a fost atacat cu o substanţă neurotoxică de genul gazului sarin ori VX, anunţau anterior anchetatorii britanici, citaţi de cotidianul The Guardian. Serghei Skripal şi fiica lui au fost expuşi contactului cu o substanţă toxică, în cursul unui incident produs în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra. Cei doi continuă să fie în stare critică, iar anchetatorii suspectează că au fost atacaţi cu o substanţă neurotoxică. Sursele din cadrul comisiei de anchetă nu au dezvăluit numele substanţei. Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6). Deşi nu se cunosc încă detalii, Guvernul de la Londra va suspecta că este vorba de o nouă operaţiune a Kremlinului pe teritoriul Marii Britanii. Rusia va nega orice implicare, dar premierul britanic, Theresa May, va trebui să identifice modalităţi de ripostă. La investigaţie participă oameni de ştiinţă ai Institutului Porton Down. Ancheta este coordonată de Direcţia pentru combaterea terorismului a Scotland Yard şi este solicitată contribuţia serviciilor de informaţii. Un fost consilier în cadrul Ministerului britanic Externe sugerează că Moscova profită de lipsa de aliaţi a Marii Britanii în SUA în Uniunea Europeană. El consideră că Guvernul britanic este într-o “postură mai slabă” decât în 2006, când doi asasini care ar fi fost trimişi de Kremlin l-au otrăvit pe fostul agent FSB Aleksandr Litvinenko în Marea Britanie.