OUG 91 trece de Parlament: Majorări de până la 15% pentru mai multe categorii profesionale

0
3628

OUG 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu 175 de voturi “pentru”, 83 “împotrivă” şi 14 abţineri, în Camera Deputaţilor, for decizional.

„S-au mărit grilele pe anumite domenii astfel încât să nu mai iasă în urma măririi cu 25% de la 1 ianuarie din grilă şi să piardă la salariu. (..) Au fost măriri între 10 şi 15%”, a declarat preşedintele Comisie de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, marţi, după adoptarea raportului comisiei.

           Adrian Solomon a precizat că jandarmii vor primi o indemnizaţie de 10% pentru intervenţii „pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”.

          Prin OUG 91/2017, deputaţii au stabilit ca orele suplimentare pe care le fac poliţiştii să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează în limita de 3%. „Am votat astăzi ca orele suplimentare să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă, te duci la serviciu (…) Până acum orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare”, a precizat Solomon.

          Majorări salariale vor primi şi directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţii Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, a precizat Solomon. „Toţi cei care ieşeau din grila de salarizare în urma măririi cu 25% le-a fost majorat salariul din grilă, care va fi atins în 2022, astfel încât să rămână în lege fără pierderi. Este o dispoziţie în lege pe care am votat-o tot astăzi de recalculare de reîncadrare a tuturor celor care au avut de suferit în urma aplicării legii de la 1 ianuarie şi ei vor primi banii din urmă dacă este cazul”, a spus Solomon. Deputaţii au majorat şi salariile din sănătate.