Termo nu opreşte încă agentul termic

0
428

SC Termo va continua să furnizeze căldură craiovenilor până la sfârşitul acestei luni. Însă, dacă vremea se va încălzi foarte mult, agentul termic ar putea fi oprit chiar mai devreme de această dată. Conducerea societăţii spune că, deocamdată, nu a primit nici o solicitare de acest gen de la nici o asociaţie de proprietari din Craiova.

termo-craiovaChiar dacă vremea se mai încălzeşte, fiind semne evidente de primăvară, craiovenii nu vor fi lăsaţi, de pe acum, fără căldură în apartamente. Conducerea SC Termo a anunţat că nu se grăbeşte să oprească furnizarea de pe acum, vremea fiind mai capricioasă în această perioadă a anului. „Temperaturile au mai crescut, ba chiar au fost şi zile de primăvară târzie, dar, după cum bine se ştie, vremea este capricioasă acum. Au fost ani în care, după ce am avut zile călduroase şi ne pusesem problema să oprim furnizarea de agent termic, s-a întors brusc frigul şi a fost nevoie iar de agent termic. Nu vream să riscăm, din nou, acest lucru şi se aşteaptă stabilizarea temperaturilor de afară”, a menţionat Sorin Iordache, din cadrul SC Termo SRL Craiova.

Cinci luni reci, inclusiv martie

Oficial, conducerea Termo spune că lunile friguroase sunt în număr de 5, iar luna martie ar fi ultima dintre ele. În Craiova, ca peste tot în ţară, furnizarea de agent termic se porneşte de la 1 noiembrie şi se termină pe data de 31 martie, aceasta fiind şi perioada pe care se acordă subvenţii la căldură. În cazul municipiului nostru, subvenţii de la bugetul de stat pentru persoanele cu venituri mici, dar şi subvenţii de la bugetul de stat pentru echilibrarea preţului gigacaloriei. „Oficial, sezonul rece ţine cinci luni, din noiembrie şi până la sfârşitul lui martie. De obicei, în anii trecuţi, încheiam furnizarea în jurul datei de 15 martie, când se îndeplineau condiţiile. Dar, cum am mai spus, nu ne grăbim să oprim furnizarea până când nu se îndeplinesc condiţiile legale pentru acest lucru, a mai precizat Sorin Iordache.

Căldura va fi oprită la temperaturi de peste 10 grade Celsius

blocuri-1Potrivit acestuia, temperaturile trebuie să urce peste 10 grade Celsius, în trei nopţi consecutive, pentru ca SC Termo să fie îndreptăţit să oprească livrarea gigacaloriei către populaţie. „Urmărim şi recomandările meteorologilor, însă cel mai important este să ţinem sub atenţie termometrele şi să vedem cât ne indică. Este un prag de plus 10 grade Celsius, pe timp de noapte, de care trebuie să ţinem cont”, a mai spus reprezentantul societăţii de termoficare. Pe de altă parte, conducerea Termo spune că nu a primit nici o sesizare din partea asociaţiilor de proprietari care, de regulă, solicită să li se întrerupă agentul termic din punctele sau centralele termice pentru ca locatarii să mai facă economii la facturi.

Societatea se află în reorganizare pentru trei ani

SC Termo spune că va ieşi din această iarnă cu încasări cât de cât bune de la populaţie. După cum se ştie, societatea se află în procedură de insolvenţă, iar instanţa a aprobat un plan de reorganizare, care este coordonat de un administrator judiciar, pe o perioadă de trei ani. Acest an ar fi primul şi, se pare, Termo a reuşit să se achite de o obligaţie, aceea de a încasa facturile la zi. „Termo stă bine cu aplicarea planului de reorganizare, dar mai multe date privind încasările pe care le-am avut şi toate măsurile pe care noi le-am luat în această privinţă vi le va oferi administratorul judiciar în perioada următoare”, a declarat Sorin Iordache. Societăţii de termoficare i s-a cerut insolvenţa de către Complexul Energetic Oltenia pentru o datorie de aproape 70 milioane de euro.