Monumentele istorice ale Craiovei, într-o expoziţie de fotografie

0
427

monumenteÎn incinta Centrului Multifuncţional Craiova va putea fi admirată, în perioada 10-12 martie, cu ocazia Târgului de Turism al Olteniei, expoziţia de fotografie „Monumente istorice din Craiova”. Organizată de Asociaţia Monumente Oltenia, aceasta surprinde imagini în tonuri sepia ale unora dintre cele mai importante monumente şi edificii istorice din Craiova.

„Scopul expoziţiei este de a readuce în atenţia publicului frumuseţea, dar şi importanţa culturală şi turistică a monumentelor istorice din Craiova. Astfel, vizitatorii Târgului de Turism interesaţi să afle mai multe informaţii despre clădirile reprezentate în cadrul expoziţiei vor putea face acest lucru cu ajutorul telefonului mobil, scanând codurile QR ataşate planşelor”, precizează organizatorii. Târgul de Turism al Olteniei va avea loc la Centrul Multifuncţional (strada Târgului nr. 26) în perioada 10-12 martie şi va putea fi vizitat vineri şi sâmbătă între orele 10.00-19.00, iar duminică, între 10.00-16.00.

Asociaţia Monumente Oltenia (www.monumenteoltenia.ro) este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, înfiinţată în 2014, ce activează în domeniul cultural-turistic. Principalele obiective ale asociaţiei sunt facilitarea accesului publicului larg la informaţii relevante despre patrimoniul istoric, cultural şi turistic al regiunii Oltenia şi conştientizarea acestuia cu privire la potenţialul istoric, cultural şi turistic al zonei.