Patru Declaraţii trebuiesc depuse la Fisc până luni

0
360

Agenţii economcii doljeni trebuiesc să depună la Fisc, până luni, 10 martie, patru Declaraţii. Acestea sunt legate de înregistarea sau anularea înregistrării în scopuri de TVA şi sunt utilizate formulare diferite în funcţie de tipul de contribuabil. Formular 096 – „Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal”, se completează de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA cu perioada fiscală luna care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA. Formular 010„Declaraţia de înregistrare fiscală / menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”, care o vor depune doar persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Formular 020 Declaraţia de înregistrare fiscală / menţiuni pentru persoane fizice române.  Vor depune acest formular  doar persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Formular 070 Declaraţia de înregistrare fiscală / menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice in mod independent sau exercita profesii libere. Documentul va fi depus de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercita profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire.