După modelul bavarez… Europarlamentarul Marinescu face demersuri pentru introducerea învăţământului vocaţional în România

0
263

Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu a demarat un proiect pentru introducerea învăţământului vocaţional în România după modelul bavarez, în cadrul căruia au fost deja identificate posibilităţi de colaborare prin care tineri din România să fie specializaţi în Germania.
Marinescu a declarat că a început acest proiect în luna decembrie 2012 în colaborare cu eurodeputata Monika Hohlmeier, din landul german Bavaria.

Săptămâna trecută, europarlamentarul Marian Jean Marinescu a fost la Munchen pentru a continua demersurile începute anul trecut, în decembrie, când a invitat la Craiova câţiva europarlamentari germani, printre care şi pe colega sa Monika Hohlmeier din Bavaria. Aceştia s-au întâlnit atunci cu mai mulţi profesori din Bănie şi au abordat teme referitoare la învăţământul vocaţional. Discuţia a continuat acum în Germania şi s-a trecut la implementarea unei alte etape. „Am avut câteva întâlniri foarte interesante cu preşedintele executiv al celei mai mari asociaţii de companii din Bavaria, din care face parte şi BMW, am vizitat un centru de învăţământ dual, aşa cum este organizat în Germania. Era un centru destinat în special construcţiilor”, a precizat europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

„Există opinia general că ar trebui să avem un astfel de învăţământ”

Vicepreşedintele PPE a spus că în Bavaria există un învăţământ dezvoltat şi paralel cu această formă educaţională există şi o piaţă a forţei de muncă diversificată, dar şi o nevoie de forţă de muncă profesionistă. Marinescu a făcut aprecieri şi vizavi de învăţământul nostru vocaţional şi anume că părerile  sunt extrem de diferite şi contradictorii, dar totuşi, se poate ajunge la o concluzie comună şi anume că este nevoie de un astfel de învăţământ. „Este evident că la noi părerile  privind învăţământul vocaţional sunt extrem de aprinse. Cred că totuşi există opinia general că ar trebui să avem un astfel de învăţământ. Dincolo, în Bavaria este interesant din alt punct de vedere, în primul rând că au un învăţământ foarte dezvoltat, şi în al doilea rând, că există şi o nevoie de forţă de muncă. Din aceste două aspecte, din punctul meu de vedere,  se poate ajunge la ceva pozitiv, benefic pentru ambele părţi”, a subliniat preşedintele PDL Dolj.

Întâlniri cu mai multe asociaţii de afaceri

Europarlamentarul român s-a întâlnit la Munchen cu mai multe asociaţii profesionale, cu oameni de afaceri germani şi s-a trecut de la vorbe la fapte, în sensul că s-au creionat variantele de lucru. „M-am întâlnit cu o asociaţie din care fac parte mai multe societăţi comerciale, este vorba despre o asociaţie foarte puternică din Munchen. Am stat de vorbă chiar cu preşedintele executiv al acestei asociaţii. Mi-au spus că mai au astfel de proiecte şi cu alte ţări. Iniţial, s-a stabilit ca într-o primă fază, să se selecteze un grup de tineri, cu vârsta de peste 18 ani, care să urmeze acest sistem de învăţământ în Germania. Din experienţa pe care o au ei, o parte din cei care finalizează aceste cursuri rămân în Germania, iar o altă parte, se întorc în ţara de unde sunt, ceea ce ar fi un avataj pentru toată lumea”, a mai spus Marinescu.

Baza de selecţie se va face în România

S-a discutat şi despre modul de retribuire a tinerilor români şi s-a impus condiţia care între tinerii din România şi tinerii din alte state să nu se facă nicio diferenţă. „Sistemul pe care-l aplică ei tinerilor din România va fi acelaşi ca pentru tinerii din Germania, adică, sunt plătiţi de societăţile comerciale care selectează acest grup de tineri. Adică, sunt nişte condiţii foarte bune”, a subliniat europarlamentarul român. S-a luat în calcul şi un alt tip de selectare a  tinerilor şi anume, acela de pregătire într-un  centru de practică. „Al doilea mod de selectare, ar fi acela despre care am discutat într-un centru de practică, şi este vorba despre cel aplicat în special pentru domeniul construcţiilor. Putem să începem un astfel de program. Primul an, din cei trei să se facă în România, în ultimul an din sistemul nostru de învăţământ. Aşadar, ar trebui să comparăm programele. Să vedem ce este comun şi ce nu este comun să se facă separat de acel grup de tineri care va fi selecţionat. Asta înseamnă că îşi va lua diploma în România fără niciun fel de probleme dar face şi celelalte cursuri astfel încât să se ducă în Germania şi să înceapă direct anul II, bineînţeles, apoi anul III. Această variantă, mie, personal, mi se pare şi mai bună, pentru că baza de selecţie se va face în România şi va fi mult mai largă, existând astfel posibilitatea ca un număr mult mai mare de elevi să aleagă o astfel de cale”, a mai spus Marinescu.

Se vor pregăti şi profesorii

Proiectul poate fi cu bătaie lungă, în sensul că el nu vizează doar pregătirea tinerilor, ci şi a profesorilor care vor preda acestor elevi. Pe de altă parte, în viitor se urmăreşte realizarea unor punţi de legătură, între regiunea Bavaria şi regiunea Olteniei.  „Se poate face un sistem în România,  la noi în regiune, în acelaşi format. Se poate face chiar şi pregătirea profesorilor, care îi vor îndruma pe elevii respectivi, în acest format şi se poate ajunge şi la un ideal. Adică, la realizarea unui centru de pregătire ce poate fi realizat fie pe fonduri europene, fie din contribuţia societăţilor comerciale interesate de pregătirea tinerilor. Dar cred că cel mai bine ar fi să debuteze acest proiect, să fie luat pas cu pas. Anul trecut, colegii germani când au venit la Craiova au văzut că există şi aici un astfel de sistem, că nu suntem străini de acest sistem de învăţământ şi au văzut că există parteneri viabili de discuţie. Aştept acum răspunsurile de la Munchen şi voi pregăti o întâlnire, în regiunea Olteniei, cu mai mulţi oameni de afaceri, societăţi comerciale, profesori şi bineînţeles elevi. Sunt absolut convins că se va întâmpla acest lucru, într-o lună maxim două luni de zile”, a precizat europarlamentarul. Marinescu a mai completat subliniind faptul că primul lucru care se va face va fi o comparaţie între programele şcolare din ultimul an şi apoi găsirea unui partener care să poată să discute. „Am discutat cu conducerea unui liceu industrial din Craiova, pe care de altfel doamna Hohlmeier l-a şi vizitat, care era foarte doritor să intre într-o astfel de colaborare”, spune vicepreşedintele popularilor europeni.

 

Europarlametarul Marian Jean Marinescu :

„În Germania învăţământul dual durează trei ani: începe în funcţie de voinţa tânărului. Fie din clasa a X-a, a XI-a sau a XII-a. Bineînţeles că are în spate societăţi comerciale unde se face o parte din practică, iar o altă parte din practică se face în centrele specializate. După trei ani, tânărul primeşte o diplomă de muncitor specialist într-o anumită profesie, după care poate să mai urmeze doi ani la finalul cărora primeşte o diploma de maistru şi în acelaşi timp acumulează cunoştinţe despre ceea ce înseamnă cultura antreprenorială”