SCM Craiova aşteaptă ajutor din Croaţia pentru a forţa calificarea

0
327

Campioana EHF joacă duminică ultimul meci din grupele competiţiei şi poate ajunge în sferturi dacă învinge formaţia spaniolă Bera Bera, iar Podravka trece în prealabil de Nykobing

Dacă ar fi câştigat săptămâna trecută în Danemarca, împotriva lui Nykobing, handbalistele Craiovei stăteau la mâna lor şi la propriu şi la figurat pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF, duminică, în ultimul meci din grupe. Dar deţinătoarele trofeului abia au scos o remiză in extremis pe târâm nordic, care însă le menţine şanse teoretice de calificare. Sâmbătă după-amiază, când se dispută meciul Podravka – Nykobing, fetele lui Bogdan Burcea vor afla dacă partida de dumincă, ora 13.30, cu Super Amara Bera Bera, va fi una pe viaţă şi pe moarte sau dacă va rămâne doar una de palmares. Pentru a ajunge în faza următoare, Craiova trebuie mai întâi să aibă parte de o victorie a croatelor în faţa danezelor, apoi să-şi ia revanşa în faţa formaţiei din Ţara Bascilor, care s-a impus în tur la 11 goluri. Bogdan Burcea recunoaşte că dacă ar fi în postura antrenorului de la Podravka şi-ar odihni anumite jucătoare în acest ultim joc, ţinând cont că formaţia croată este sigură de primul loc în grupă, indiferent de ce se întâmplă în ultima etapă. „Nu le putem reproşa ceva celor de la Podravka, este o echipă cu pretenţii şi joacă în faţa propriilor suporteri, dar şi eu dacă eram în locul lor aş fi protejat anumite jucătoare, ţinând cont de programul încărcat. Indiferent de rezultatul din Croaţia, noi ne dorim să câştigăm acest meci, care este unul al orgoliilor, pentru a răzbuna cea mai drastică înfrângere suferită în cupele europene şi vrem să încheiem grupa cu o victorie în faţa suporterilor noştri” spune Burcea. Evident că speranţe nu prea sunt în ajutor indirect, croatele având mai degrabă interesul să scape de deţinătoarea trofeului. Clasamentul înaintea ultimei etape: 1. Podravka 8 puncte, 2. Nykobing 5p, 3. Bera Bera 4p, 4. SCM Craiova 3p.

„Calificarea în sferturi ar fi o realizare mai mare decât trofeul cucerit anul trecut”

Bogdan Burcea spune că, în condiţiile problemelor de lot din acest sezon, o calificare în sferturi ar fi o performanţă superioară celei de anul trecut, când s-a cucerit trofeul. „Nu am reuşit să mulţumim suporterii nici pe plan intern nici pe plan extern în acest sezon, dar, ţinând cont de factorii care influenţează prestaţiile şi rezultatele, este îmbucurător că am ajuns să dezbatem o eventuală calificare în sferturile de finală ale Cupei EHF. Aş cataloga drept excepţională o eventuală calificare în sferturi, ar fi o realizare mai mare decât trofeul cucerit anul trecut, ţinând cont de accidentările cu care ne-am confruntat. Poate că se va întoarce însă şi ghinionul pe care l-am avut în acest sezon şi vom reuşi această calificare. Fetele sunt îngenuncheate fizic, iar psihic s-a acumulat o oboseală foarte mare, este şi un stres gratuit pe care ele şi-l pun. Au fost momente în care s-au autodepăşit, fiindcă Liga Florilor este unul dintre cele mai puternice campionate din Europa, iar în Cupa EHF am întâlnit echipe bune, superioare nouă ca buget şi organizare. Ar trebui să aibă încredere în ele, fiindcă au dovedit că pot, atât în meciurile cu Dortmund, cât şi în cele cu Nykobing. Trebuie să ne legăm de fărâma de energie care ne-a mai rămas şi de puţinii oameni care ne mai stau alături” a declarat Burcea într-o conferinţă de presă.

Ţicu şi Zamfir revin pentru finalul de sezon

Antrenorul Craiovei a dezvăluit că în mai puţin de o lună va putea conta din nou pe cele mai bune jucătoare ale echipei, Ana Maria Ţicu şi Cristina Zamfir, operate în decembrie anul trecut. „Problemele de sănătate au privat echipa în acest sezon de rezultate bune şi foarte bune. Ana Maria Ţicu şi Cristina Zamfir vor fi apte în câteva săptămâni şi sper să prindă destule meciuri pentru a ne ajuta în acest final de sezon. Fachinello este incertă pentru meciul de duminică, dar sper într-o minune care să o facă aptă pentru joc” a anunţat Burcea. Tehnicianul nu se declară adeptul atacului fără portar în momentele de inferioritate numerică, tactică întâlnită tot mai des, inclusiv la turneele finale interţări disputate recent, precizând că, paradoxal, echipa sa are probleme în a alege soluţiile cele mai potrivite mai degrabă când se află în superioritate ca efectiv pe teren. „Nu sunt adeptul scoaterii portarului pe faza de atac, fiindcă noi nu am avut probleme în inferioritate numerică, am găsit soluţii mai puţin bune când am fost în superioritate numerică. Replierea a fost problema noastră de bază, iar Bera Bera dezvoltă cel mai rapid atac dintre toate echipele pe care le-am întâlnit în Europa, au viteză, dezvoltă o presiune permanentă.”

Burcea rămâne şi din vară, dar vrea un mercato eficient

Bogdan Burcea spune că îşi va respecta contractul cu SCM Craiova, care durează încă un sezon, şi nu a luat în calcul nicio clipă plecarea din Bănie. Totuşi, profesorul trage un semnal de alarmă, la fel cum a făcut şi anul trecut, în privinţa campaniei de transferuri, care trebuie efectuată încă de pe acum, jucătoarele de valoare fiind acontate din timp de echipele cu pretenţii şi organizare bună. „Eu am fost ferm şi am respins permanent orice propunere pe care am primit-o de la alte cluburi, proiectul meu este legat de Craiova şi pentru Craiova. Există o listă de propuneri cu jucătoare pentru sezonul viitor, pe care am înaintat-o conducerii. Îl aveţi aici pe domnul inspector (Petrişor Albu, n.r.), care vă poate oferi detalii despre campania de achiziţii. Trebuie să fim foarte atenţi şi să fim mai iuţi ca anul trecut în recrutarea sportivelor pentru sezonul viitor, fiindcă sunt multe echipe care deja au făcut mutări în acest sens” a spus Burcea, dezamăgit de modul cum conducerea clubului s-a ocupat de mercato înaintea acestui sezon. Petrişor Albu a răspuns că există negocieri cu anumite jucătoare, dar nu s-a concretizat nimic până acum.