Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Consider că drepturile pasagerilor aerieni au nevoie de mult mai multă protecţie din partea Uniunii Europene”

0
412

Comisarul European pentru Transport, Violeta Bulc a răspuns întrebării lansate de către europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului EPP, din PE,  prin care atragea atenţia asupra nevoii unei inițiative legislative a Comisiei Europene, care să impună standarde minime privind bagajele de cabină și de cală. “Doamna comisar m-a asigurat că în această perioadă are loc o evaluare a impactului Regulamentului privind serviciile aeriene, urmând să decidă dacă vor propune o inițiativă legislativă în baza concluziilor evaluării. Aşa cum stau lucrurile acum, consider că drepturile pasagerilor aerieni au nevoie de mult mai multă protecţie din partea Uniunii Europene.
Pentru că majoritatea reglementărilor în domeniu se referă la situaţiile excepţionale, lăsând însă regulile generale privind bagajele în responsabilitatea companiilor aeriene low cost. Unele dintre acest companii limitează excesiv dimensiunea și greutatea bagajelor de cabină, punând de multe ori pasagerii în situații care le încalcă demnitatea umană, când sunt nevoiți fie să renunțe la lucruri pe care le au în bagaje pentru a se putea îmbarca, fie să plătească costuri suplimentare care ajung să dubleze prețul biletulu”, a explicat deputatul european PNL.