Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Operațiunile militare ale Turciei din Afrin pun în pericol discuțiile pentru pace de la Geneva”

0
411

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a atras atenția că operațiunile militare ale Turciei, împotriva majorității kurde din Afrin, riscă să pericliteze discuțiile de la Geneva, care rămân singura cale înainte pentru o pace durabilă în Siria. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul celei mai recente dezbateri privind Turcia, în prezența Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini și a comisarului european pentru Politica de Vecinătate și Negocierile de Extindere, Johannes Hahn

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Mă voi concentra pe situația din Afrin, pentru că am încredere că rezoluția pe care o vom adopta joi și introducerea făcută de colega noastră Kati Piri, ne oferă o imagine clară legată de gravele încălcări ale drepturilor omului în Turcia și în legătură cu situația de la fața locului.

E dreptul legitim al Turciei să se asigure că frontierele sale sunt sigure. Însă, câtă vreme operațiunile militare de la Afrin se extind, numărul victimelor civile – printre care femei și copii – crește, iar situația umanitară se înrăutățește zi de zi.

Trebuie să ne dăm seama că refugiații din Afrin sunt prinși încă o dată între niște facțiuni care se luptă la frontieră. Fără niciun fel de protecție și fără servicii medicale la îndemână, suferă de pe urma atacurilor zilnice. Aceștia sunt oamenii care deja au fugit de acasă și au suferit mult de pe urma războiului de durată din Siria. Dreptul legitim al Turciei de a asigura frontiera nu poate și nu ar trebui să poată fi acceptat ca scuză pentru continuarea și escaladarea operațiunilor militare, care par a fi mult mai vaste decât ceea ce a fost anunțat inițial. 

Mai mult decât atât, Unitățile de Apărare a Poporului (YPG) au asigurat o mare contribuție în această zonă pentru lupta împotriva Statului Islamic, acest lucru fiind un lucru cunoscut atât de noi, cât și de Comisia Europeană. Însă, nu toți luptătorii de acolo sunt teroriști, așa cum sunt portretizați. Aceasta este o supra-simplificare a situației. Operațiunile militare împotriva majorității kurde din Afrin riscă să pericliteze discuțiile de la Geneva, care rămân singura cale înainte pentru o pace durabilă în Siria. 

Prin urmare, cerem Turciei să înceteze ostilitățile și să-și dedice eforturile păcii din Siria. Am încredere că aceasta este în propriul său interes. În cele din urmă, solicităm tuturor părților să respecte, strict, dreptul umanitar și să înceteze orice țintire nediscriminată a civililor în regiune și să garanteze acces total ajutorului umanitar în zonele de conflict.”