CCR a admis sesizarea lui Iohannis privind modificările aduse Legii administraţiei publice locale

0
362

CCR a admis, ieri, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, formulată de preşedintele Klaus Iohannis, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea mandatelor de consilier local.

Iohannis a trimis, la începutul lunii ianuarie, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, care instituie o nouă procedură referitoare la validarea, ulterior constituirii consiliului local, a mandatelor de consilier local. “Legea menţionată stabileşte noi reguli în ceea ce priveşte cvorumul şedinţelor consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz, în cadrul cărora se propune validarea sau invalidarea unui sau a unor consilieri locali/consilieri judeţeni noi. Considerăm că această lege cuprinde reglementări neclare, imprecis redactate, ce contravin normelor şi principiilor constituţionale şi încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (2) şi art. 123 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie”, a precizat Iohannis în obiecţia de neconstituţionalitate.

                 Şeful statului a criticat, totodată, şi faptul că dispoziţiile nou introduse în legea în cauză stabilesc regimuri juridice diferite pentru validarea/invalidarea mandatelor consilierilor locali în funcţie de momentul la care se realizează respectiva validare/invalidare, ceea ce ar conduce la inducerea de incertitudine şi incoerenţă în sistemul normativ relevant pentru administraţia publică locală şi la crearea premiselor unei inegalităţi de tratament juridic între consilierii locali. Legea urmează să revină în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.