Ungaria propune UE planuri de a reţine toţi solicitanţii de azil

0
393

referendumul-propus-in-ungaria-pe-tema-cotelor-ue-privind-imigrantii-aprobat-de-parlamentUngaria va propune Uniunii Europene planuri de a proteja frontierele Blocului european, reţinând în mod automat orice solicitant pe întreaga perioadă de aşteptare în urma aplicării pentru azil, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs. Kovacs susţine că alegerea lui Donald Trump ca preşedinte a contribuit la “schimbarea dispoziţiei europene” ce a justificat poziţia dură în privinţa migrării a premierului ungar, Viktor Orban. Acesta a afirmat că recentul summit ce a avut loc în Malta a marcat un punct de cotitură în atitudinea Europei cu privire la migraţia în Mediterană. În cadrul unei şedinţe informative care a avut loc în Londra, acesta a declarat că oricine caută să obţină azil prin Ungaria va fi ţinut în ”adăposturi” pe întreaga perioadă de aşteptare de după aplicarea solicitării de azil, deşi vor fi liberi să se întoarcă înapoi în ţara lor de origine, în orice moment. El a spus: “Niciun imigrant, nici măcar cei care şi-au depus deja aplicarea pentru solicitare de azil, nu va putea să se mişte liber până când la eliberarea unei decizii legale în privinţa dreptului lor de a primi azil politic, statut de refugiat sau orice altceva, aşa că acestora nu li se permite să se deplaseze nestingheriţi prin stat”.