Mulţescu a făcut „suta”

0
404

Antrenorul Universităţii Craiova a bifat victoria cu numărul 100 ca antrenor în Liga I, în meciul cu FC Voluntari

multescuPrin victoria din meciul cu FC Voluntari, Universitatea Craiova a egalat cea mai mare diferenţă de scor a actualului sezon al Ligii I, 5-0, obţinută de FC Botoşani la Timişoara (în prima etapă), de această dată realizatoarea ei fiind însă echipă gazdă. Totodată, a fost prima dată când Ştiinţa a marcat în acest campionat mai mult de 2 goluri şi prima dată de la revenirea în Liga I când a înscris mai mult de 3 goluri. Omul meciului a fost Alexandru Băluţă, cel care a izbutit prima duplă din carieră în campionat. De notat şi evoluţia lui Andrei Ivan, cel care a ajuns la şase reuşite şi l-a egalat pe Dorin Rotariu în topul celor mai buni tineri marcatori, născuţi după 1 ianuarie 1994.

Succesul cu FC Voluntari are o conotaţie specială şi pentru Gheorghe Mulţescu, care a înregistrat cea de-a 100-a sa victorie ca antrenor în primul eşalon, dintre care 12 sunt pe banca Ştiinţei. Tehnicianul s-a bucurat că acest succes a fost unul concludent şi spectaculos. „Până la urmă toată lumea apreciază fazele de poartă şi golurile. Este un modus vivendi pentru mine jocul spectaculos. Avem un program foarte greu, de aceea nu ne-am exaltat după această victorie. Nu suntem calificaţi în play-off, trebuie ca matematic să ajungem acolo şi apoi vom mai vedea ce se întâmplă, fiindcă este vorba de un alt campionat, în ordinea asta abordăm obiectivele: play-off, lupta pentru podium şi apoi mai vedem dacă ne putem bate pentru titlu. Prin modul cum se manifestă echipa merităm să fim băgaţi în seamă în lupta pentru titlu, dar eu sunt rezervat, fiindcă depindem de factori obiectivi, ierarhia poate fi înfluenţată de terenuri, de arbitraje, de multe lucruri. Pentru noi e mai greu, pentru că avem un joc de posesie. Acum ne preocupă terenul de la Botoşani, înţeleg că vine din nou frigul. Mulţi se miră de faptul că am continuitate ca antrenor la Craiova: s-au produs condiţiile: patronul nu m-a dat afară, iar eu nu am vrut să-mi dau demisia” a declarat Gigi Mulţescu la digisport.

Bârzan, împrumutat la Pandurii

Antrenorul nu s-a arătat deranjat de modul cum celebrează Andrei Ivan golurile, ba chiar aşteaptă cât mai multe motive de a executa respectivul salt: „S-a speculat că Ivan s-a accidentat din cauza tumbei. Ivan nu are nicio problemă de sănătate, el a făcut un efort foarte mare şi era obosit de aceea l-am schimbat. Nu am nicio problemă că face acele tumbe, aş vrea să aibă cât mai multe ocazii de a face acele sărituri ale sale” a precizat Mulţescu. El regretă că nu are ocazia de a-l debuta cât mai repede în Liga I pe Markovic şi spune că mijlocaşul Radu Bârzan, care a impresionat în stagiul de pregătire din Malta, va fi împrumutat la Pandurii, pentru a i se da ocazia să joace în Liga I, fiindcă pe postul respectiv la Universitatea se află Mateiu, Zlatinski, Madson şi Screciu. „Aşteptam să-l arunc pe teren pe Markovic, era o provocare pentru mine, dar este accidentat. Pe Bârzan s-ar putea să-l împrumutăm la Pandurii, să-i forţăm intrarea în fotbalul mare, fiindcă a demonstrat reale calităţi” a adăugat antrenorul Craiovei