Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat oficial, ieri, nominalizările formaţiunii sale în Guvern: primarul Sibiului, Klaus Iohannis, – vicepremier şi ministru de Interne, Teodor Atanasiu – ministru al Economiei, actualul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la Ministerul de Finanţe, iar Cristian Buşoi, directorul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, la Ministerul Sănătăţii. Antonescu a făcut acest anunţ după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de cei nominalizaţi. Validarea acestor propuneri s-a făcut prin vot, în şedinţa BPN, apoi, la scurt timp, au fost confirmate de Delegaţia Permanentă a formaţiunii.
Totodată, BPN al PNL i-a retras ieri, prin vot, sprijinul politic lui Andrei Gerea, ministru al Economiei, care anunţease în şedinţă că nu doreşte să demisioneze, dar că se pune la dispoziţia colegilor, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea PNL. La finalul şedinţei, Gerea a declarat că acceptă votul colegilor săi, spunând că nu s-a pus problema unei demisii a sa, ci problema de a merge mai departe „închegat şi la o altă viteză”, într-o nouă echipă guvernamentală, cu Teodor Atanasiu în locul său. „Am acceptat acest vot, mergem mai departe, avem lucruri importante de făcut, ne aşteaptă o vară fierbinte. (…) M-am bucurat inclusiv de aprecierea preşedintelui Crin Antonescu, căruia îi mulţumesc pentru nominalizarea făcută acum patru luni. Urmează să demisionez, luni la prima oră o depun (n.r. – demisia) premierului”, a spus Gerea. Totuşi, mai mulţi colegi de partid ai lui Gerea erau convinşi, înaintea şedinţei BPN, că acesta demisionase deja din funcţie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, este unul dintre cei care au vorbit despre demisia ministrului Economiei, spunând că este opţiunea acestuia, pe care el o respectă şi poate că acesta a înţeles că acum în PNL se încearcă „alte direcţii”. La conferinţa de presă la care a anunţat cele patru nominalizări, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat că aşteaptă de la Teodor Atanasiu, înlocuitorul lui Gerea, să construiască rapid, împreună cu premierul şi viitorul ministrul de Finanţe, Eugen Nicolăescu, soluţii pentru Roşia Montană şi pentru regimul exploatărilor.