Europarlamentarul Renate Weber: „În Transnistria, hărţuirile împotriva şcolilor în limba română trebuie să înceteze”

0
100
Renate Weber

Eurodeputata Renate Weber consideră necesar ca o delegaţie a Parlamentului European să meargă în Transnistria pentru a se asigura că exercitarea dreptului fundamental la educație revine la normal. “În Transnistria, intimidările şi abuzurile au escaladat într-un mod alarmant. Situaţia politică din zonă, aşa complicată cum este, nu ar trebui să afecteze copiii, părinţii, profesorii şi şcolile. Educaţia trebuie depolitizată, iar hărţuirile de orice tip împotriva instituţiilor de învățământ în limba română trebuie să înceteze”, a atras atenţia Renate Weber. Europarlamentarul a mai spus că discriminarea făţişă îmbracă forme tot mai ameninţătoare. «Şcolilor româneşti le-au fost blocate conturile, iar directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol a fost arestat miercuri. Motivul? A adus de la Ministerul Educaţiei din Chişinău salariile colegilor săi, în moneda oficială a Republicii Moldova, ceea ce a fost considerat infracţiune, iar salariile au fost confiscate ca fiind „valută nedeclarată”», a explicat europarlamentarul PNL.