Ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga: „Trebuie să actualizăm Manualul primarului şi prefectului pentru perioada de secetă şi inundaţii”

0
567
Lucia Varga

Ieri s-a desfăşurat şedinţa comună de evaluare a activităţii desfăşurate în anul 2012 de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. La sediul Palatului Administrativ, în sala de videoconferinţe, au participat prefectul Judeţului Dolj, Marius Deca, subprefectul Ionel Ciobotea şi membrii Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministrul de Interne, Radu Stroe a declarat că: ”Activitatea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă este văzută la rang de cinste, deoarece salvarea vieţii este fundamentală. M.A.I este principalul pilon, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este motorul principal”.

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că la nivelul autorităţilor locale comitetele pentru situaţii de urgenţă se bucură de foarte mult respect şi a ţinut să îi felicite sincer pentru modul cum acţionează şi cum vor acţiona.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga a prezentat  în cadrul videoconferinţei o serie de măsuri de prevenire a inundaţiilor şi secetei. “Fenomenele meteo sunt din ce în ce mai frecvente, de aceea trebuie să actualizăm Manualul primarului şi prefectului pentru perioada de secetă şi inundaţii. Completările se vor face într-o formă simplă pentru a răspunde cât mai prompt în astfel de situaţii. În perioada 15 februarie – 15 martie va începe instruirea pe baza acestui manual, cu instrucţiuni clare în caz de secetă sau inundaţii pentru limitarea şi prevenirea acestor fenomene. O altă măsură ce va fi luată, fiind aceea de reamenajare a bazinelor hidrografice în contextul schimbărilor climatice. Lucia Varga a mai afirmat că va lua legătura cu reprezentanţii Romsilva pentru achiziţionarea de instalaţii ce asigură intervenţia în cazul incendiilor în pădure.

Ministrul Raed Arafat a făcut bilanţul intervenţiilor echipajelor SMURD la nivel naţional. Un echipaj SMURD a intervenit  la nivelul anului 2012 la fiecare 2 minute în comparaţie cu 2011 când intervenţia a fost la 3 minute.