Nici ger şi nici măcar ninsoarea liniştită de anul trecut, ci un soare nemaiîntâlnit, care se străduieşte să încălzească pământul fără a ţine cont că ne aflăm în luna ianuarie. Pe o astfel de vreme, aproape primăvăratecă, foarte mulţi craioveni au mers la biserică şi în dimineaţa de Bobotează. Ca în nici un alt an, credincioşii au participat la slujbe într-un număr mare, toţi întorcându-se apoi acasă cu sticluţa cu Apă Mare şi firişorul de busuioc parfumat, odoare care, la sfatul preoţilor, trebuie să le păstreze cu mare cinste fiindcă pot să facă minuni pentru cel credincios.
Sărbătoare frumoasă şi la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, unde, ca în fiecare an, slujba de sfinţire a apelor a fost oficiată în aer liber de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a avut alături un sobor de preoţi şi diaconi. Încă de dimineaţă, uşile mari ale locaşului de cult au fost deschise tuturor credincioşilor care au dorit să ia parte, mai întâi, la slujba Sfintei Liturghii. Catedrala a devenit neîncăpătoare, enoriaşi de toate vârstele făcându-şi loc pentru a se ruga şi a primi binecuvântările preoţilor. Cei care cunosc mai în amănunt semnificaţia şi momentele care se parcurg în timpul acestei sfinte slujbe au mers la altar, unde au lăsat lumânări aprinse şi prescuri pentru sufletele morţilor. Spre finalul slujbei, şi copiii au avut parte de o mare bucurie: foarte mulţi s-au aşezat la rând şi au aşteptat, cuminţei, să primească Sfânta Împărtăşanie, care aproape că le-a dar aripi spre soarele strălucitor de afară.
Liniştea însorită a unei dimineţi de Bobotează
Slujba de sfinţire a apei s-a mutat apoi afară, pe esplanada Catedralei. Lângă turnul clopotniţei, prin grija preoţilor şi a enoriaşilor apropiaţi bisericii, s-a amenajat un altar frumos, învelit cu flori naturale. În spiritul sărbătorilor de iarnă, care se şi încheie odată cu această sărbătoare, stâlpişorii acoperişului au fost îmbrăcaţi în manşoane de cetină împletită cu scântei de garoafe roşii şi albe. În mijlocul altarului, alături de o cruce mare şi frumos argintată, s-a aflat icoana, pictată pe lemn, a Botezului Domnului. Aliniate pe două rânduri, butoaiele cu apă, limpede şi curată, în care se oglindea perfect cerul senin, fără nici o pată de nor. Pentru a nu fi confundate sau tratate ca nişte recipiente oarecare încărcate cu apă, pe fiecare butoi a fost lipită şi câte o iconiţă întruchipând Botezul Domnului. Când, după slujbă, fiecare enoriaş a mers să-şi încarce sticluţa cu Aghiasmă, a îngenuncheat şi la această micuţă icoană.
Stropi de bucurie
Credincioşii spun că, în orice condiţii, fie că e ger mare sau viscol sau ninsoare, sărbătoarea de Bobotează este deosebit de frumoasă şi aduce multă bucurie în suflete. Cu atât mai mult a fost resimţită bucuria în acest an, când soarele, ce-i drept nu foarte cald, dar extrem de curajos, a învins frigul şi a răsărit pe cer, mângâindu-i pe creştet pe credincioşii care, şi de această dată, s-au aşezat, temerari, la coadă. Sub lumina unei dimineţi însorite şi liniştiţi parcă de pacea din jur, enoriaşii au ascultat rugăciunile pe care ÎPS Irineu le-a adresat divinităţii pentru sănătatea şi sfinţirea a toate, inclusiv a oamenilor. De acolo, din rând, mulţi au văzut cum Înaltul Mitropolit a binecuvântat mai întâi apa cu semnul crucii, apoi a scufundat o cruce, legată într-un sfeştoc de busuioc, în fiecare butoi în parte. Bucuria cea mare a venit mai spre final, odată cu botezul: împrăştiind o ploaie de apă sfinţită în jur, ÎPS Irineu a stropit creştetele tuturor celor prezenţi, inclusiv a jandarmilor care au avut misiunea de a veghea mulţimea. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată şi fără ca nimeni să-şi explice cum, o bucurie neaşteptată a izvorât, pe loc, din sufletele fiecăruia!
Credincioşii au plecat acasă şi cu multe sfaturi preţioase
Enoriaşii au plecat acasă şi cu multe şi preţioase cuvinte de învăţătură, pe care ÎPS Irineu s-a străduit să le lege, cu nişte fire nevăzute, de fiecare sticluţă cu Aghiasmă sau Apă Mare, cum se spune în popor. „Sărbătoarea de astăzi, cunoscută de fiecare credincios sub numele de Botezul Domnului, are mai multe semnificaţii. În primul rând, o cunoaştem sub numele de Bobotează, adică momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a venit la râul Iordan şi s-a botezat. Rostul acestui botez, semnificaţia, adică pentru ce Domnul Iisus a vrut să se boteze la Iordan, ne arată Sfânta Evanghelie de astăzi. În primul rând, Mântuitorul a venit ca să împlinească toată dreptatea, aşa cum a spus Sfântul Ioan Botezătorul care ezita, fără curaj, în faţa lui Dumnezeu. (…). Domnul vrea să arate că El a venit în lume ca să împlinească legea, aşa cum spune de multe ori şi a spus-o în Sfânta Evanghelie”. ÎPS Irineu le-a spus credincioşilor că Botezul Domnului „este împlinit pentru mântuirea noastră. Din el, noi luăm poruncă de la Dumnezeu să ne botezăm şi noi, ca să devenim copii ai Tatălui ceresc” şi că este foarte important „nu numai pentru sfinţirea naturii înconjurătoare – a apei, a văzduhului – pentru că pogorându-se Duhul Sfânt peste Mântuitorul, se pogoară şi peste firea noastră”.
„Nu vă temeţi: luaţi Aghiasmă!”
ÎPS Irineu i-a încredinţat pe credincioşi că Aghiasma Mare şi Aghiasma Mică nu se strică niciodată, pentru că sunt „îmbunătăţite”. „Este un termen din fizică, aceste ape fiind îmbunătăţite de Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu se coboară în apă şi apa dobândeşte calităţi miraculoase. Ele sunt îmbunătăţite, şi cineva care a făcut o analiză a Aghiasmei a găsit mai multe puteri, tensiune, har, energie în apa sfinţită decât în apa oarecare. Aşadar, sfinţirea apei e probată atât duhovniceşte, cât şi ştiinţific, în lumea noastră. Să o luaţi cu mare evlavie şi cinste, să o păstraţi cu multă grijă acasă, ca nu cumva să fiţi lipsiţi de acest har şi această putere dumnezeiască!”, i-a sfătuit Mitropolitul Olteniei pe credincioşi, asigurându-i că Apa Mare are proprietăţi miraculoase. „Să o luaţi pe nemâncate, să o luaţi cu rugăciune şi cu semnul Sfintei Cruci, pentru că ea, într-adevăr, face minuni pentru cel credincios. Cel credincios simte această putere. Celui necredincios poţi să îi aduci şi tot cerul, dar tot degeaba. Dar cel credincios este acela care simte puterea lui Dumnezeu: ai făcut Sfânta Cruce, fug dracii; ai luat Aghiasmă, fug necuraţii! Nu vă temeţi: luaţi Aghiasmă, dar cu pregătire – cu post, cu rugăciune, şi veţi vedea puterea lui Dumnezeu!”.