Autostrada A2 a fost redată circulaţiei pe tronsonul Bucureşti-Lehliu, pe ambele căi

0
485

grindeanu-sorinCirculaţia rutieră pe sensul către Constanţa al Autostrăzii 2 Bucureşti – Constanţa a fost reluată între Capitală şi Lehliu-Gară, pe tronsonul kilometric 12 – 64, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Premierul Sorin Grindeanu a transmis sâmbătă la şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă că le cere celor responsabili să trateze problemele apărute ca şi cum ar fi vorba de membri ai familiei lor.

Autostrada A2 a fost redată circulaţiei pe tronsonul Bucureşti-Lehliu, pe ambele căi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează participanţii la trafic că începând cu ora 19.30 a fost reluată circulaţia rutieră pe autostrada A2, tronsonul Bucureşti-Lehiu, Calea II, astfel că în acest moment sunt deschise ambele căi de rulare. „Reamintim că în continuare circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă şi că este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările Poliţiei Rutiere”, precizează CNAIR, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de Twitter, @CNADNR..

Circulaţia rutieră pe sensul către Constanţa al Autostrăzii 2 Bucureşti – Constanţa a fost reluată între Capitală şi Lehliu-Gară, pe tronsonul kilometric 12 – 64, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. “Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră pe sensul către Constanţa al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa a fost reluată între Capitală şi Lehliu-Gară, pe tronsonul kilometric 12 – 64. Deplasarea automobiliştilor se realizează controlat, aceştia fiind însoţiţi de echipaje ale poliţiei rutiere şi utilaje de deszăpezire”, potrivit unui comunicat de presă al Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

În continuare, traficul este închis pe A4 Ovidiu – Agigea, dar şi pe 18 drumuri naţionale, respectiv DN 3; DN 22; DN 3C; DN 38; DN 22C; DN 22A; DN secundare către staţiuni (39D, 39C; 39B; 39A)- din judeţul Constanţa, DN 24D Tuluceşti – limită Vaslui din judeţul Galaţi, DN 22(E87) Măcin – Tulcea către Constanţa; DN 22E Garvăn – I.C.Brătianu; DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova – Două Cantoane; DN 22A Cataloi – Topolog – limită judeţul Constanţa; DN 22F Nalbant – Horia – din judeţul Tulcea şi DN 26 Murgeni – limită Galaţi şi DN24A Murgeni – Fălciu – din judeţul Vaslui.