Handbalistele tricolore, învinse şi de Germania

0
306

Dacă ani la rând a ţinut practic în spate naţionala de handbal a României, Cristina Neagu şi-a făcut o ieşire din scenă nefericită. Absentă în primele meciuri ale ultimului Mondial din cariera sa, vedeta tricoloră a intrat pe teren în primul meci din grupa principală, contra Germaniei, şi a contribuit decisiv la înfrângere. În prima repriză, tricolorele au avut jocul sub control şi puteau să-şi contureze un avantaj mai mare decât cel de 3 goluri în faţa nemţoaicelor, scor 12-9 la pauză. Daciana Hosu a avut o prestaţie excelentă între buturi, dar colegele sale n-au profitat pe atac de şansele avute. În partea secundă, come-back-ul Germaniei s-a bazat şi pe impecizia Cristinei Neagu la pasare şi aruncare, precum şi pe ratările extremelor dreapta, Badea şi Seraficeanu. Deşi Hosu şi-a continuat evoluţia remarcabilă în poartă, ee la 3 goluri avans pentru naţionala lui Pera, Germania s-a desprins la 5 goluri şi în cele din urmă s-a terminat 24-22, iar România este practic out de la Mondiale, după eşecurile cu Danemarca şi Germania. Tricolorele mai întâlnesc Japonia şi Polonia, dar nu mai pot ocupa unul din primele două locuri, pentru a ajunge în semifinale.

În alte meciuri din grupă, Polonia – Serbia 22-21, Japonia – Danemarca 27-26. Germania are 6 puncte, Polonia și Danemarca au 4, România și iar Japonia au 2, Serbia – 0. În grupa 1 s-au jucat partidele: Ungaria – Senegal 30-20, Croaţia – Muntenegru 26-25, Suedia – Camerun 37-13.