Bani europeni pentru refugiații ucraineni: „O poartă largă pentru abuzuri și fraude”

0
383

Guvernul a decontat în ultimele nouă luni aproape o jumătate de miliard de lei (peste 96 de milioane de euro) pentru cazarea și hrana refugiaților ucraineni rămași în România. Banii provin din fonduri europene. Din păcate, mecanismul încropit la Palatul Victoria în primele zile ale războiului declanșat de Rusia a fost deturnat ulterior de cetățeni români.

Spre deosebire de alte state, România a decis să nu ajute direct financiar refugiații, ci să deconteze banii cheltuiți de către persoane fizice sau juridice care susțin pe propria răspundere că îi ajută, urmând ca ulterior sumele să fie acoperite din fonduri primite de la Uniunea Europeană.

Astfel, în cadrul programului de stat, persoanele care găzduiesc cetățeni sosiți din zona de război din Ucraina primesc plăți lunare în numerar pentru:

  • locuință – 50 de lei de persoană pe zi
  • mese – 20 de lei de persoană pe zi

Atenție: banii nu ajung la ucraineni, ci la cetățeni români. Care comit și fraudele, căci până la minciuni sfruntate, acoperite de complicități locale și nepăsare instituțională, nu a fost decât un mic pas. Și a fost făcut, cum era ușor de anticipat.

Abuzurile au explodat, fiind relatate în presa locală din Suceava, Constanța sau Maramureș, dar și în județele din Oltenia. Un sucevean, de exemplu, a încasat 30.380 de lei după ce a susținut că a cazat 434 de refugiați într-o lună, într-o locuință de doar 67 de metri pătrați.

Citiți mai departe pe :

Bani europeni pentru refugiații ucraineni: „O poartă largă pentru abuzuri și fraude”