Teatrul „Colibri”, gazdă bună pentru copii și în acest weekend

0
395

Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” își așteaptă micii spectatori și la acest sfârșit de săptămână cu unele dintre cele mai frumoase povești. Sâmbătă, 8 decembrie 2018, la ora 18.00, este programat spectacolul „De-a capra cu trei iezi”, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea și Emanuel Popescu. Duminică, 9 decembrie 2018, la ora 11.00 aflăm „Povestea celor trei purceluși”, din spectacolul interactiv de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictura Iulia Goanță. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori și descoperă împreună frumusețea jocului.

Biletele se pot procura de la Agenţia teatrului, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00, iar duminica, în intervalul 10.00 – 13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.