Sully un fidel companion, până la sfârşit, al ex-preşedintelui George H. W. Bush

0
484

Sully, un labrador de trei ani, câine de asistenţă, a trăit în această vară, lângă ex-preşedintele american George H. W. Bush (94 de ani), aflat în convalescenţă, şi a făcut deplasarea la Washington unde au avut loc funeraliile naţionale ale acestuia. A făcut senzaţie pe internet şi nu  mai puţin de 210.000 de utilizatori i-au postat imaginea lângă George H. W. Bush şi membrii familiei sale, dar şi în alte ipostaze. Organizaţia VetDogs, care dresează câini de asistenţă şi îi încredinţează veteranilor armatei, aflaţi în situaţii dificile, a anunţat că Sully va trece peste câteva săptămâni, până la sfârşitul anului, la sediul Smithown din statul New York, înainte a fi programat de centrul medical militar Walter Reed. Va începe o altă viaţă, cum menţionează pe Instagram George W. Bush, care susţine că acest câine va rămâne o amintire de neuitat pentru familia sa.