Poliţiştii doljeni au în vizor comercializarea obiectelor pirotehnice

0
482

În perioada Sărbătorilor de Iarnă, poliţiştii doljeni vor intensifica activităţile de verificare a legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. Astfel, oamenii legii vor acţiona pentru prevenirea oricăror evenimente negative, generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Scopul acţiunilor este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri), generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice, în această perioadă. „Poliţiştii doljeni din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor şi centrelor comerciale, la persoanele fizice şi juridice nautorizate, care vând ambulant astfel de produse. Vor avea şi sprijinul poliţiştilor de ordine publică, ai investigării criminalităţii economice şi ai prevenirii criminalităţii. Reamintim că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea articolelor cu risc ridicat de pericol ”, a precizat insp.principal  Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Folosirea „pirotehnicelor” nu este permisă în mai multe situaţii: între orele 24:00 – 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; la o distanţă mai mică de 50 m de clocuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele de peste patru etaje; la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze; la o distanţă mai mică faţă de cea prevăzută de legislaţia din domeniu în ceea ce priveşte obiectivele chimice şi petrochimice sau cele cu grad ridicat de pericol de explozie; etc. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă. Articolele cu risc scăzut de pericol pot fi comercializate numai persoanelor care au împlinit cel puţin vârsta de 16 ani.