Se vor relua lucrările de construire a Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi“

0
405

Ieri s-a semnat contractul cu asocierea de firme Manelli Impresa S.R.L. – Scotta S.R.L., ambele din Italia,  care a câştigat licitaţia publică pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor de construire a Centrului Internaţional „Constantin Brâncuşi”, contract cu o valoare totală de peste 23 de milioane de lei (aproximativ 5 milioane de euro), inclusiv TVA. Durata de implementare a proiectului fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, la evenimentul ocazionat de semnarea contractului de execuţie au mai participat vicepreşedintele Cosmin Vasile şi membri ai echipei de implementare a proiectului.

În acest context, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a accentuat importanţa demersului şi a subliniat faptul că derularea acestuia trebuie abordată de către constructori cu întreaga responsabilitate pe care o presupune realizarea unui edificiu cultural emblematic. „Aşa cum le-am precizat astăzi şi reprezentanţilor celor două companii, suntem foarte preocupaţi de finalizarea acestei investiţii, care constituie nu doar un obiectiv însemnat pentru noi, pentru Consiliul Judeţean Dolj, ci şi un proiect reprezentativ la nivel naţional, pentru că vorbim despre un complex cultural dedicat în întregime unuia dintre cei mai cunoscuţi şi mai valoroşi artişti români, inegalabilul Constantin Brâncuşi. Cu atât mai ataşaţi suntem de acest demers cu cât Muzeul de Artă Craiova, în vecinătatea căruia va fi edificat centrul internaţional, deţine în patrimoniul său şase opere ale marelui sculptor”, a subliniat şeful administraţiei doljene.

„Pasărea Măiastră”

Complexul muzeal va cuprinde o galerie subterană cu suprafaţa de aproape 1.200 de metri pătraţi, cu ateliere de discurs şi de creaţie, săli de spectacol, de conferinţe şi de expoziţie, iar la suprafaţă – o prismă din sticlă, cu înălţimea de peste 12 metri, conţinând interpretări la scară mare ale operelor brâncuşiene „Ovoidul“ şi „Pasărea Măiastră“. „Le-am pus în vedere constructorilor că şi-au asumat responsabilitatea unei lucrări pe care trebuie s-o abordeze cu toată seriozitatea şi care se impune să fie executată la cele mai înalte standarde, întrucât, la final, rezultatul va trece prin filtrul analizei întregii lumi culturale. În egală măsură, le-am transmis faptul că iniţiativa pe care s-au angajat s-o ducă la bun sfârşit nu este deloc una facilă, dată fiind complexitatea sa, iar specialiştii CJ Dolj implicaţi în implementare vor monitoriza cu toată exigenţa derularea investiţiei, după cum credem că o va face şi opinia publică.

La nivelul conducerii administraţiei judeţene, rămânem pe deplin conectaţi la desfăşurarea acestui proiect, pentru că ne dorim ca, la finalizarea lui, să putem oferi un obiectiv cultural de referinţă pentru publicul larg din Dolj, din România şi chiar din afara graniţelor, dar şi un omagiu cu care suntem datori ilustrului Constantin Brâncuşi, cel care spunea că la Craiova «s-a născut pentru a doua oar㻓, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.