Ieri, 06.12.2017, ofiţeri din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – I.P.J. Dolj, împreună cu poliţişti de la Secţiei 4 Poliţie Craiova au organizat o activitate de prevenire a furturilor din locuinţe în zona Gării Craiova, în cadrul Campaniei „Hoţii sunt creativi, fii preventiv!”
Locaţia desfăşurării activităţii a fost special aleasă avându-se în vedere afluenţa mare de persoane, dorindu-ne să ne adresăm şi oamenilor din zona rurală, care frecventează în mod obişnuit zona. Poliţiştii au purtat discuţii cu persoanele întâlnite, explicându-le acestora modurile de operare ale hoţilor din locuinţe, indicându-le, totodată, soluţii simple ce pot fi adoptate pentru a contracara intenţiile infracţionale ale celor certaţi cu legea.
Cu ocazia acestor întâlniri au fost distribuite peste 500 de pliante cu sfaturi şi recomandări preventive pe această linie.
Iniţiativa poliţiştilor s-a bucurat de aprecieri sincere din partea cetăţenilor, care au manifestat un interes real cu privire la problematica prezentată de oamenii legii, au adresat întrebări extrem de interesante referitoare la diverse situaţii şi conjuncturi cu care s-au întâlnit şi adresat mulţumiri poliţiştilor pentru clarificările şi sfaturile primite.
Iniţiativa se înscrie în suita de acţiuni derulate în cadrul parteneriatului dintreInspectoratul General al Poliţiei Române şi o societate de asigurări, demarat în 2017, prin care se urmăreşte prevenirea victimizării populaţiei pe zona de infracţiuni contra patrimoniului.
Este al şaselea proiect dezvoltat împreună, de această dată cu privire la modalitaţile de prevenire a furturilor din locuinţe. Dorim, astfel, să atragem atenţia asupra unor paşi simpli ce sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi şi care ne pot ajuta să evităm situaţii neplăcute .
Recomandări adresate cetăţenilor pentru prevenirea furturilor din locuinţă:
· Să nu permită accesul persoanelor care sună la interfon, dacă nu îi cunosc;
· Să ţină uşa de acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunt acasă;
· Să evite să vorbească despre plecarea în concediu atât în faţa necunoscuţilor, cât şi pe reţelele de socializare;
· Dacă sunt plecaţi de acasă pentru o perioadă mai mare de timp, este indicat să apeleze la o persoană de încredere pentru a ridica corespondenţa;
· Când lipsesc de acasă, chiar şi pentru scurt timp, să nu lase ferestrele deschise sau uşa neasigurată;
· Încuietoarea de la uşă trebuie să fie una performantă, pentru că hoţii acţionează doar acolo unde sunt vulnerabilităţi;
· Orice încuietoare devenită nefuncţională sau a cărei cheie s-a pierdut, trebuie înlocuită rapid;
· Copiii, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa persoanelor stăine indiferent de motivele invocate de acestea.